.

Orange România aduce în magazinele sale noul smartphone HTC One X, începând cu 19 aprilie. HTC One X poate fi achiziționat începând de la 239 euro (TVA inclus). Oferta este valabilă împreună cu un abonament Panteră 21 și opțiunea My Smartphone 15. HTC One X oferă o navigare extrem de rapidă pe internet datorită procesorului quad-core de 1,5 GHz, având o viteză de download de 21 Mbps și de 5,76 Mpbs pentru upload. De asemenea oferă o calitate deosebită fotografiilor cu ajutorul camerei de 8 MP și un spațiu de stocare de 32 GB. În plus, ecranul de 4,7 inci cu rezoluție HD, protejat de tehnologia „Gorilla Glass", asigură utilizatorilor o rezistență sporită la o grosime de doar 8,9 mm.

Telefonul permite accesarea mai multor funcții în același timp. Astfel cu HTC One X poți face o fotografie în timp ce înregistrezi video HD sau poți viziona un film în timp ce răspunzi unui apel video.