
Sony a lansat în România noua cameră foto SLT α57 cu oglindă semitransparentă, care permite fotografierea rapidă cu 12 cadre pe secundă. „Bazat pe tehnologiile de imagine introduse prin a77 și a65, două modele care adresează segmentul fotografilor entuziaști, noul a57 este un aparat ideal pentru începători. Pentru prima dată, utilizatorii începători pot fotografia sau înregistra video Full HD cu precizie. Suntem convinși că modelul va avea succes, fiind poziționat la un preț de 3399 lei, care îl face atractiv pentru un număr mare de utilizatori DSLR", precizează Iulia Dragomir, Trade Marketing Manager Sony România.
"Pentru un amator, aparatul foto potrivit contribuie semnificativ la perfecționarea tehnicii dar și a aspectelor estetice ale fotografiilor realizate. În acest sens, noul Sony a57 este un aparat conceput pentru amatorii care doresc să învețe fotografie, dar să realizeze și compoziții estetice. Auto Portrait Fraiming, de exemplu, este o funcție unică care îi va ajuta în multe situații", precizează Sebastian Pop, Senior Product Manager F64.
Fiind un succesor al celebrului α55, a57 este dotat cu multe dintre funcțiile premium ale acestui model și, în plus, este o cameră ergonomică cu un design elegant. Senzorul Exmor™ APS HD CMOS de 16,1 megapixeli este dotat cu cel mai nou procesor BIONZ și asigură obținerea imaginilor bogate în detalii. Perfecționat de Sony odată cu dezvoltarea camerelor foto α77 și α65, procesorul analizează un volum mare de date pentru a reda fotografii cu zgomot redus și înregistrări video Full HD.
α57 permite fotografierea cu până la 12 cadre pe secundă în modul "Tele-zoom Continuous Advance Priority AE". Aparatul este perfect pentru cadre apropiate focalizate cu acuratețe, chiar și atunci când subiectul este în mișcare. Cu α57 utilizatorii pot obține și înregistrări video Full HD. Autofocalizarea continuă full-time asigură focusul pe subiecte exact ca în cazul fotografiilor.
De asemenea, chiar și amatorii pot obține portrete profesionale datorită introducerii în premieră pe piață a modului "Auto Portrait Framing". Folosind tehnologia de detectare a fețelor și regula treimilor de compoziție, aparatul foto identifică poziția subiectului, ajustând imaginea pentru a obține o fotografie bine încadrată, atât în orientarea verticală (portrait), cât și în cea orizontală (landscape). Cu ajutorul tehnologiei Pixel Super Resolution, imaginile tăiate sau cu zoom păstrează aceeași rezoluție. Fotografia originală este salvată împreună cu cea editată. Acest lucru permite comparația între cele două versiuni, oferind posibilitatea utilizatorilor de a-și îmbunătăți tehnica.
Noul vizor electronic Tru-Finder™ permite încadrarea, focalizarea și vizualizarea în timp real a imaginii pentru ajustarea expunerii. Cu o rezoluție de 1440 de puncte și câmp de vizualizare 100%, Tru-Finder™ concurează cu vizoarele de calitate optică. Informația poate fi vizualizată pe Tru-Finder™ sau pe ecranul LCD Xtra Fine ajustabil de 7,5 cm.
Deja cunoscute pentru fotografii creative, opțiunile "Picture Effects" includ 11 tipuri de efecte cu 15 variații, oferind o gamă generoasă de modificări artistice. Rezultatele pot fi vizualizate în timp real pe ecranul LCD sau în Tru-Finder™, atât în cazul fotografiilor, cât și în cazul înregistrărilor video.





