
in 7 mai 2012, clienții Orange pot comanda telefonul Samsung Galaxy S III exclusiv din magazinul online https://www.orange.ro/magazin-online/, urmând ca din 30 mai telefonul să fie disponibil în toate magazinele Orange. Telefonul poate fi achiziționat la prețuri începând cu 299 euro (TVA inclus), ofertă valabilă împreună cu un abonament Panteră 21 și opțiunea My Smartphone 15 pe 2 ani. Săptămâna trecută operatorul Vodafone a anunțat și el că noul terminal urmează să intre în oferta sa, fără a specifica detalii. Galaxy S III are ecran de 4,8 inchi cu touchscreen și acumulatorul de 2100 mAh. În plus cu ajutorul funcției S Voice, utilizatorii pot comanda telefonului să oprească alarma pentru câteva minute, pot răspunde unui apel sau îl pot respinge, pot porni muzica sau chiar pot spune camerei când să fotografieze.
De asemenea, GALAXY S III știe când utilizatorii vor să vorbească la telefon. Astfel, dacă aceștia scriu un SMS și între timp decid să apeleze persoana respectivă, este suficient să ducă telefonul la ureche, iar funcția Direct call va forma numărul automat.
Mai mult, Galaxy S III face gestionarea și transferul fotografiilor mult mai simple pentru posesori, pentru că recunoaște chipurile și creează legături folosind ca referință profilurile grupurilor setate în telefon. Totodată, prin funcția S Beam, ei se pot conecta instantaneu la un alt telefon pentru a transfera documente, contacte, imagini doar prin lipirea celor două dispozitive.
Samsung Galaxy S III va fi disponibil în ambele culori, alb și albastru.





