
Potrivită în zilele de recreere la piscină, alături de familie sau prieteni, noua cameră foto Handycam GW55VE poate fi folosită în apă la o adâncime de până la 5m*. Este de asemenea rezistentă la praf** și căderi de la o înălțime de până la 1,5m***, astfel că eventualele ploi sau momentele de neatenție în care utilizatorul poate scăpa aparatul din mână nu mai reprezintă o problemă. Modelul Handycam GW55VE dispune de cea mai avansată tehnologie pentru a obține înregistrări video Full HD sau fotografii clare în orice situație. Calitatea imaginii este asigurată de senzorul Exmor R™ CMOS, cu ajutorul căruia utilizatorul obține fotografii sau înregistrări video bogate în detalii, chiar și în condiții slabe de iluminare.
Camera este dotată cu obiectiv G, care poate capta imagini diverse, de la scene ample până la cadre foarte apropiate. Zoom-ul optic 10x poate fi extins până la 17x, iar tehnologia By Pixel Super Resolution asigură claritatea detaliilor în fotografiile cu zoom.
O altă caracteristică a aparatului este tehnologia Optical SteadyShot care, prin modul "Active", compensează efectul "tremuratului", în cazul înregistrării video în mișcare sau cu zoom.
Noua funcție "Intelligent Sweep Panorama" permite captura celor mai ample imagini doar prin apăsarea butonului declanșator și mișcarea aparatului în direcția de fotografiere. În timpul mișcării aparatului, cu ajutorul funcției de detectare a fețelor și mișcării, persoanele și obiectele sunt reproduse în mod natural.
O altă funcție nouă a modelului Handycam® este "Self Portrait Timer", care asigură încadrarea și focalizarea corectă a portretelor, datorită tehnologiei "Face Detection".
Funcția "Intelligent AUTO" recunoaște până la 99 de tipuri de imagini, ajustând astfel setările pentru obținerea celor mai bune rezultate, iar cu ajutorul modului "Underwater", înregistrările video subacvatice sunt naturale.
Fiind partenerul ideal pentru călătorii, camera foto Handycam® are GPS încorporat care reține unde au fost surprinse imaginile. Astfel, utilizatorii pot vizualiza pe ecranul aparatului sau pe PC harta ce conține locurile vizitate.
*Echivalentul JIS/IEC International Protection Rating 8 (IPX8): modelul Handycam poate fi menținut în apă la o adâncime de 5 metri pentru 60 minute. Conform cu standardele de testare Sony.
** Echivalentul JIS/IEC International Protection Rating 5 (IP5X). Conform cu standardele de testare Sony.
*** Îndeplinește standardul MIL-STD 810F Method 516.5-Shock. Produsul a trecut testul căderii de la o înălțime de 1,5 m pe o suprafață groasă de 5 cm (ecranul închis și îndreptat către utilizator)
Modelul GW55VE poate fi folosit în apă la o adâncime de până la 5 metri*, este rezistent la praf** și la căderi de la o înălțime de 1,5 m***
•Senzorul Exmor R™ CMOS permite înregistrarea video Full HD 50p, chiar și în condiții slabe de iluminare;
•Camera dispune de obiectiv G cu zoom optic 10x (extins până la 17x) și unghi de 29,8 mm;
•Tehnologie Optical SteadyShot cu mod "Active" pentru imagini clare obținute în mișcare sau cu zoom;
•Fotografii bogate în detalii cu rezoluții până la 20,4 megapixeli;
•Funcția "Intelligent AUTO" ajustează setările pentru rezultate bune în orice condiții;
•Ecran tactil LCD Xtra Fine de 7,5 cm care poate fi folosit și în apă.





