.

Independența energetică a României se va reduce, importurile urmând să ajungă la 40-50% în 2030, din cauza cererii mai mari de energie primară și a declinului natural al producției interne de hidrocarburi, estimează OMV Petrom. Informațiile au fost luate în calcul la elaborarea strategiei Petrom pentru 2021. "Consumul de țiței și gaze va continua să crească și va reprezenta aproximativ 60% din cererea de energie a României până în 2021. Cu o pondere curentă a importurilor de 20-30%, relativa independență energetică a României este probabil să scadă. Până în 2030 se estimează o creștere a importurilor la 40-50%, ca urmare a cererii mai mari de energie primară și a declinului natural al producției interne de hidrocarburi", arată compania, într-un comunicat, citat de Mediafax. Cu toate acestea, Petrom arată că România are un potențial mare de furnizare de energie, care poate fi deblocat cu investiții semnificative, din care, numai pentru deblocarea potențialului de hidrocarburi, sunt necesare 20-35 miliarde de euro până în 2030.

OMV Petrom va investi până în 2014 între 800 de milioane de euro și 1,2 miliarde de euro pe an, în special în sectorul de explorare și producție, dacă va exista un mediu favorabil investițiilor.

"Petrom intenționează să rămână compania integrată de țiței și gaze lider în regiune, cu performanța durabilă necesară pentru a susține creșterea potențială a segmentului upstream în regiunea de vecinătate a Mării Negre. Credem că România are un potențial semnificativ de furnizare de energie, care îi poate reduce dependența de importuri. Petrom este bine poziționată pentru a susține sectorul energetic, contribuind astfel la creșterea economică a României", precizează Mariana Gheorghe, CEO Petrom.