.

Samsung Electronics Co. a anunțat primirea a șapte distincții IDEA (International Design Excellence Awards) 2012, cel mai prestigios concurs de design organizat de către Industrial Designers Society of America. Samsung Electronics a primit cel mai mare număr de premii dintre companiile participante. Echipamentul digital pentru Raze X al companiei (XEGO-GU60, XGEO-GC80) și interfața de utilizare (UI) digitală pentru Raze X au primit distincția de aur; acesta este semnul unui viitor plin de succes pentru divizia de echipamente medicale din cadrul Samsung Electronics, pe care compania o dezvoltă în prezent. „Digital x-Ray (XEGO-GU60)" a primit o evaluare favorabilă, ce recunoaște aplicabilitatea sistemului de indicare a culorilor, oferind informații intuitive utilizatorului și pacientului în ceea ce privește statusul de operare al echipamentului și progresul examinării. În categoria Enterprise, Samsung Electronics a primit șapte premii – patru distincții de aur, două de argint și una de bronz.

„Digital x-Ray (XGEO-GC80)" a primit distincția de aur, datorită reducerii semnificative a timpului de examinare, prin afișarea rezultatelor radiografiilor fără a avea nevoie de imprimare; același premiu a fost primit și de către „Digital x-Ray User Interface", prevăzută cu informații importante pentru a crește vizibilitatea utilizatorului.

Plitele portabile cu inducție sunt din ce în ce mai populare în căminele moderne. Plita portabilă cu inducție Samsung (CTN431SC01) a primit premiul de aur pentru materialul de pe suprafața aparatului, ce permite o curățare fără efort, și pentru interfața de utilizare intuitivă.

Premiile de argint au fost câștigate de către Seria 9 – un notebook ultra subțire și ultra ușor, care are o grosime de numai 12,9 mm și dispune de un design rafinat – și de către NX200, o cameră digitală cu aplicații metalice, ce reprezintă un adevărat instrument de precizie pentru profesioniști.

„SB970" este un monitor cu partea frontală realizată din sticlă, care îi oferă un aspect sofisticat, cu o formă aparte. Monitorul a primit distincția de bronz. Treisprezece alte produse, incluzând „GALAXY Note" și televizorul SMART TV „ES8000", au fost alese drept finaliste.

Președintele BK Yoon, director al Design Management Center din cadrul Samsung Electronics, a declarat: „Sunt onorat de faptul că Samsung a primit o evaluare favorabilă pentru design-ul centrat pe utilizator al produselor sale. Vom continua să creăm dispozitive cu un design extraordinar, atât în termeni estetici, cât și funcționali."

Samsung Electronics își concentrează eforturile pentru a-și crește competitivitatea în design, un factor din ce în ce mai important de diferențiere „soft" în secolul XXI. Demersurile companiei includ un management îndrăzneț al design-ului, SADI, precum și o serie de programe variate de training alături de experți, precum Samsung Design Membership. Ceremonia IDEA 2012 va avea loc la Boston, SUA, pe 18 august 2012 (data locală).