
Telespectatorii vor putea urmări, începând de azi cu ora 18:00, cele două noi canale documentare, Digi World și Digi Life, ce vor oferi noi viziuni despre lume și viață, univers și umanitate.
Prin lansarea acestor 2 canale, RCS & RDS își propune să ofere informații, răspunsuri și soluții la problem actuale, ale telespectatorului de astăzi, în forma cea mai accesibilă și mai plăcută. Digi World este menit „să deschidă mintea oamenilor", iar Digi Life "să promoveze pasiuni", însă ambele "oferă o paletă foarte largă de informație, care răspunde cerințelor din acest moment ale telespectatorului de gen și, în plus, dau publicului accesul la informație așa cum și-o dorește: concentrat, axat, pe esență și pe poveste – o pastilă de informație într-o formă apetisantă" (Bogdan Chirițou, Manager de proiect al celor două televiziuni).
Digi World este un canal enciclopedic, conținând producții din domeniile biodiversitate, știință și tehnică, istorie și călătorii. Digi Life vine ca o completare la primul canal și întregește ofertaq de conținut TV a RCS RDS. Digi Life ne arată cum ne putem îmbunătăți calitatea vieții, conținând emisiuni cu indicații practice, utile pentru modul de viață al românilor.
Digi World și Digi Life vor fi două canale TV de documentar pur, așa cum a fost el create de către marii producătorii. "Telespectatorul le va putea urmări așa cum au fost produse, fără prelucrări sau intervenții, fără repetiții, inserții sau pause publicitare pe parcursul lor", susține Bogdan Chirițoiu.
Începând cu ora 18:00, telespectatorii vor putea urmări primul program emis de Digi World, ce va avea în centru „Universul Cunoașterii" și primele lecții de gătit oferite pe Digi Life.
Deși nu s-a făcut publică suma la care a ajuns investiția pentru cele două canale, compania asigură că a fost "suficientă încât să ofere un conținut de calitate și o tehnologie de ultimă oră."





