.

Proiectul Canopea, dezvoltat și implementat de Team Rhone-Alpes din Franța, a câștigat marele premiu al competiției Solar Decathlon Europe 2012, în timp ce proiectul MED din Italia s-a clasat pe locul trei, ambele fiind sprijinite pe plan local de Schneider Electric. „Doresc să felicit echipele câștigătoare, dar și pe toți studenții și profesorii care s-au implicat în realizarea acestor proiecte, pentru munca și performanțele remarcabile", precizează Jo Hart, Senior Vice President Corporate and Solution Marketing Schneider Electric. „Ei au dat dovadă de creativitate și de capacitate incredibilă de inovare, dar și de abilități extinse de a dezvolta proiecte de management energetic, acoperind toate disciplinele, de la arhitectură și inginerie, la afaceri și sustenabilitate".

În urma evaluării în cadrul a zece probe diferite – arhitectură, inginerie și construcții, eficiență energetică, echilibrul energiei electrice, condiții de confort, funcționarea casei, comunicare și conștientizare socială, industrializare și potențial de vânzare, inovație și sustenabilitate – proiectele clasate pe primele trei locuri au fost următoarele:

- Locul I: Canopea, Team Rhône-Alpes (Franța) cu 908,72 puncte;

- Locul II: Echipa Andalucia (Spania) cu 897,39 puncte;

- Locul III: MED (Italia) cu 863,49 puncte.

Proiectul Canopea reprezintă un complex de clădiri de dimensiuni mici numite „nano-turnuri", menit să rezolve problemele generate de densitatea mare a populației în coridorul alpin al Franței și proiectat pentru a fi integrat în ecosistemul unui oraș. Schneider Electric a oferit soluții electrice, de automatizare, precum și soluții și sisteme de management al energiei. În plus, compania a susținut proiectul oferind și consultanță în inginerie.

Proiectul MED din Italia a integrat elemente de arhitectură tradițională mediteraneană cu un sistem de management energetic avansat din punct de vedere tehnologic. Echipa locală a Schneider Electric a sprijinit acest proiect, dezvoltând sistemul de distribuție electrică și donând produse și soluții.

Schneider Electric a susținut jumătate dintre proiectele incluse în competiție și a pus la dispoziție în cadrul Villa Solar o micro-rețea inteligentă pentru a interconecta casele și a facilita serviciile de utilități. Datorită micro-rețelei inteligente, casele au oferit un echilibru energetic pozitiv de 2.676 KWh rezultat din economisirea dioxidului de carbon într-o cantitate echivalentă cu 4.000 m2 de pădure (calculând 20 kg de dioxid de carbon pentru fiecare copac plantat).

Următoarele competiții Solar Decathlon se vor desfășura în China (Datong) și în SUA (Irvine, California) în 2013 și, respectiv, 2014, în timp ce Solar Decathlon Europe va avea loc în Franța (Versailles).

Schneider Electric a susținut această competiție începând cu anul 2007 și s-a angajat să-și ofere sprijinul și în viitor, ajutând la dezvoltarea inovației și pasiunii pentru sustenabilitate în rândul viitorilor lideri în domeniul energiei.