.

SAP AG a lansat principalele aplicații ale pachetului de soluții SAP Business Suite pe platforma in-memory computing SAP HANA. SAP devine astfel singurul furnizor la nivel modial al unor serii de aplicații de business integrate, care permit companiilor adoptarea deciziilor de management în timp real, prin intermediul unei singure platforme software. „Asistăm la un punct de inflexiune în industria IT, iar SAP își dovedește încă o dată leadership-ul în soluțiile performante de afaceri. Conform analiștilor, avansul tehnologic al SAP pe această direcție este de cel puțin 2 ani. Sperăm ca și companiile private și publice din România să se racordeze rapid la aceste noi transformări pentru a beneficia de avantajele oferite", precizează Valentin Tomșa (foto), directorul general al SAP România.

Noul pachet de soluții inteligente SAP Business Suite, împreună cu platforma SAP HANA, va schimba radical modul în care companiile fac afaceri, determinând accelerarea proceselor de business și simplificarea interacțiunilor interne.

Organizațiile au acum disponibilă o serie întreagă de intrumente de business – inclusiv analize de marketing, analize financiare, managementul creanțelor, managementul resurselor sau analize asupra sentimentelor consumatorilor – precum și instrumente de raportare și analitice, create special pentru creșterea valorii companiilor în funcție de specificul industriei din care fac parte.

SAP Business Suite, disponibil pe platforma SAP HANA, redefinește viteza cu care companiile acționează și oferă o gamă largă de oportunități de creștere pentru acestea. Organizațiile pot gestiona acum toate procesele critice de business în timp real, cum ar fi planificarea și execuția bugetară, raportarea sau analiza datelor financiare, pentru a utiliza informațiile cele mai relevante în strategia de dezvoltare a companiei. Noul pachet SAP Business Suite asigură companiilor un mediu de lucru deschis, care permite realizarea de analize operaționale și raportări cu date actualizate în timp real, și oferă în plus o nouă clasă de aplicații analitice. De asemenea, SAP a dezvoltat un pachet de servicii suport, precum și o soluție pentru implementare rapidă, care permite tuturor clienților existenți să migreze cu propria baza de date pe platforma SAP HANA, fără întrerupere și într-un timp foarte scurt.

Soluții de business mai inteligente

De acum, clienții pot regândi modelul și procesele de business derulate în cadrul companiei, în funcție de nevoile momentului, profitând de informațiile generate de activitatea organizației. De exemplu, cu ajutorul SAP HANA, companiile pot realiza analize predictive cu ajutorul cărora pot schimba modelul de monetizare practicat de organizație, din unul axat doar pe produs, într-un model axat pe servicii. Aceste noi modele de business se bazează pe preferințele unice ale fiecărui client și necesită analizarea în detaliu a unor segmente diferite de piață și a unor noi surse și formate de date, precum cele furnizate de mediul social sau cele generate de diferite aplicații informatice.

Procese de business mai rapide

Tehnologiile în timp real, precum in-memory computing, combinate cu potențialul aplicațiilor mobile de a accesa date și informații în timp real, diminuează numărul de procese de business și croiesc noi mijloace pentru o schimbare radicală a piețelor, prin posibilitatea liderilor din industrie de a-și conduce afacerile în funcție de cerințele momentului. Prin intermediul SAP Business Suite, disponibil pe platforma SAP HANA, companiile își pot accelera semnificativ activitatea de bază și se pot dezvolta urmând scenarii de business generate în timp real. Spre exemplu, acestea pot furniza servicii la nivele superioare de calitate prin simularea unor scenarii alternative de producție sau execuție, pe care ulterior să le implementeze în funcție de strategia de relații cu clienții și nu ca rezultat al limitărilor capabilităților analitice.

Interacțiuni de business simplificate

Aplicațiile SAP Business Suite permit angajaților să acceseze în orice moment și din orice locație informații de business sau date noi, generate de social media sau alte dispozitive mobile. Acest lucru permite factorilor de decizie din cadrul companiilor să analizeze informațiile în timp real și să adopte măsurile necesare în cadrul acestora. În plus, pentru sistemele informatice, SAP Business Suite susținut de SAP HANA reduce gradul de complexitate și redundanță prin integrarea sistemelor tranzacționale (OLTP) și analitice (OLAP) într-o singură platformă. De exemplu, utilizând aplicația SAP Working Capital Analytics, directorii financiari pot înțelege mai rapid impactul pe care îl generează balanța de plăți sau întârzierea debitorilor.