.

Referendumul privind energia nucleară din Bulgaria a arătat, duminică, existența unei majorități covârșitoare în favoarea centralelor atomice, însă a fost invalidat din cauza unei participări foarte reduse, conform datelor furnizate de două institute de sondaje. Astfel, conform primelor extimări date de institutele de sondaje Gallup și Alpha Research, doar între 20,5 la sută și 21,8 la sută din cei 6.9 milioane de alegători înscriși votaseră până la ora 19:00, ora de închidere a scrutinului, față de aproape 60 la sută la aceeași oră la cele mai recente alegeri legislative din iunie 2009. Pentru ca rezultatul să fie validat sunt necesare voturile a 4,35 de milioane de alegători (aproximativ 60 la sută).

Pentru acest prim referendum din istoria postcomunistă a Bulgariei, alegătorii și-au exprimat votul privind un proiect bulgaro-rus al unei noi centrale nucleare la Belene (nord), abandonat de guvern din cauza costurilor ridicate. Între 60,3 la sută și 61 la sută dintre participanții la vot s-au pronunțat în favoarea proiectului, conform celor două institute de sondaje.

Dacă cel puțin 20 la sută dintre cei 6.9 milioane de alegători au votat și jumătate dintre aceștia s-au pronunțat pentru energia nucleară, Parlamentul va trebui să abordeze problema în interval de trei luni. Guvernul conservator al premierului Boiko Borissov, dispune însă de o majoritate împotriva proiectului noii centrale.

Susținătorii proiectului Belene, printre care se numără socialiștii și naționaliștii, subliniază că această nouă centrală nucleară ar permite dezvoltatea înaltelor tehnologii, crearea de noi locuri de muncă și ar contribui la independența energetică a țării. Aceștia estimează costul proiectului la 5,1 miliarde de euro.

Adversarii proiectului, printre care se numără partidul de centru-dreapta GERB aflat la guvernare și alți conservatori care formează majoritatea în parlament, precum și ecologiștii, subliniază că acesta ar crește dependența Bulgariei față de Rusia în materie energetică. Aceștia evaluează proiectul a peste 10 miliarde de euro și apreciază că nu va fi rentabil.