
SAPPHIRE Technology a anunțat că va începe distribuirea modelului HD 7990 – cea mai rapidă placă grafică disponibilă având la bază arhitectura internă GCN (Graphics Core Next) de la AMD. SAPPHIRE HD 7990 beneficiază de o arhitectură dual GPU cu un total de 4096 unități de procesare și frecvențe pentru core de 1GHz (cu Boost activat), ce oferă o putere de calcul de până la 8.2 TeraFlops. Este echipată cu 6GB memorie DDR5, iar configurația de ieșiri Dual-Link DVI si patru DisplayPort suportă în mod simultan până la 5 display-uri în configurație AMD Eyefinity. Ansamblul generos de heatpipe-uri este răcit de trei ventilatoare axiale ce asigură silentiozitatea plăcii chiar și în condiții de sarcină.
Arhitectura internă GCN și suita de drivere este optimizată pentru a reda cea mai bună calitate imagistică din gaming și această placă oferă cele mai bune performanțe până în prezent – și cele mai rapide frame rates chiar și în cele mai solicitante jocuri. De asemenea oferă performanțe îmbunătățite unei game largi de aplicații ce utilizează capacitățile de procesare stream și caracteristicile hardware specifice acestei arhitecturi interne. Printre acestea se numără codarea și decodarea Video, compresie și multiplexing pentru distribuție media, conferențiere video cât și accelerarea aplicațiilor specifice suportate.
HD 7990 oferă cel mai cuprinzător bundle de jocuri de până acum*. Inclus în campania Never Settle Reloaded de la AMD, acest bundle pune la dispoziția cumpărătorului coduri de acces pentru opt dintre cele mai captivante jocuri, inclusiv BioShock Infinite, Crysis3, FarCry3, și TombRaider.
SAPPHIRE HD 7990 se livrează începând cu data de 24 Aprilie.
*Disponibilă prin partenerii retail și etail.





