
Din 30 aprilie, pasagerii care doresc să comande un taxi în zona Sosiri din cadrul Aeroportului Internațional Henri Coandă din București vor putea folosi sistemul Clever Taxi. Astfel, Compania Națională Aeroporturi București, în colaborare cu Clever Tech și având sprijinul Orange, pune la dispoziția pasagerilor două chioșcuri cu afișaj digital touch screen ce folosesc sistemul Clever Taxi. Cu ajutorul acestora călătorii români și cei străini vor putea comanda un taxi și vor fi preluați de acesta din zona Sosiri, taxiurile comandate având acces în această zonă. Chioșcurile cu afișaj digital permit comandarea unui taxi în mai multe limbi de circulație internațională și tipărirea unui bon cu detaliile privind compania de taxi comandată, numărul de indicativ al mașinii, intervalul de timp estimat până la sosirea taxiului, numărul de telefon al dispeceratului și adresa de e-mail pentru sugestii și sesizări.
Comenzile transmise prin sistemul Clever Taxi vor fi preluate cu prioritate de șoferii taximetriști din București afiliați celor 12 companii de taximetrie care participa în program. Oferta este în permanență extinsă și către alte companii de taxi din București.
De la lansarea, în octombrie, a aplicației mobile Clever Taxi au fost preluate si confirmate peste 1 milion de comenzi de taxi.
Mai multe informații referitoare la această aplicație sunt disponibile pe http://www.orange.ro/aplicatii/clever-taxi/.





