
Pentru a marca cei 15 ani de când este alături de comunitate, Fundația Vodafone România, cea mai veche fundație corporatistă din țara noastră, a lansat pe 18 iulie "Fondul pentru fapte bune", un nou program de finanțare de tipul "cerere de propuneri", în valoare totală de 300.000 euro. "Ne bucurăm să lansăm un nou program, Fondul pentru Fapte Bune, prin care invităm organizațiile non-guvernamentale care nu beneficiază în prezent de susținerea Fundației să dezvolte programe noi, în domeniile educației și sănătății, preponderent finanțate de noi. Fondul pentru Fapte Bune a fost constituit în acest an special pentru a marca aniversarea de 15 ani a Fundației, din dorința de a oferi sprijin și altor organizații decât cele susținute tradițional de noi", precizează Angela Galeta, Director Fundația Vodafone România.
"Fondul pentru fapte bune" se adreseaza organizatiilor neguvernamentale (asociatii, fundatii sau federatii) si institutiilor publice educationale (scoli) sau medicale (spitale) care doresc sa propuna proiecte menite sa aduca o schimbare reala, in domeniile educatie si sanatate. Valoarea finantarii acordate unui singur proiect poate varia intre 1.000 si 30.000 euro.
La acest fond de finantare, pot avea acces doar organizatiile si institutiile inregistrate legal in Romania. Inscrierea se va face online, pe site-ul http://vodafone.grantwizard.ro/, unde pot fi gasite, de altfel, toate informatiile privind procesul de inscriere - regulamentul, criteriile de selectie, formularul de inscriere precum si calendarul rundei de finantare. Proiectele pot acoperi zone diferite, de la cresterea calitatii serviciilor medicale intr-o institutie medicala, sau oferirea de servicii publice de asistenta medicala pentru categorii defavorizate, pana la imbunatirea accesului la educatie sau cresterea calitatii procesului de invatamant.
Evaluarea proiectelor propuse spre finantare va fi facuta de o echipa formata din membri ai Board-ului Fundatiei Vodafone Romania si ai echipei Fundatiei. Printre criteriile de selectie se numara: concordanta cu misiunea Fundatiei Vodafone Romania si cu domeniile finantate prin acest fond (educatie, sanatate), originalitatea, relevanta (proiectul raspunde intr-o cat mai mare masura nevoii/ problemei identificate), impactul (vor avea prioritate, spre exemplu, proiectele care se desfasoara pe o arie geografica mai mare si cu un numar mare de beneficiari), alocarea eficienta a resurselor (umane si financiare), sustenabilitatea sau vizibilitatea proiectului. Nu vor fi eligibile, spre exemplu, proiectele care sunt concentrate exclusiv pe strangere de fonduri sau cele care au ca beneficiari cetateni cu rezidenta in afara Romaniei. De asemenea, nu sunt eligibile proiectele care sunt inscrise de persoane fizice sau care au ca beneficiar o persoana fizica.
Calendarul programului de finantare este urmatorul:
18 iulie – 8 august 2013: inscrierea online a proiectelor (termenul limita pentru completarea online a aplicatiilor este 8 august 2013, ora 18:00);
9 august – 21 august 2013: evaluarea proiectelor inscrise in concurs;
septembrie 2013: anuntul public al rezultatelor.
ONG-urile din Romania care nu au beneficiat de sustinerea Fundatiei in acest an se pot inscrie pentru finantare, in limita sumei de 30.000 de Euro/ proiect
Valoarea totala a „Fondului pentru Fapte Bune" este de 300.000 euro
Bugetul total al Fundatiei Vodafone Romania pentru anul 2013 este de 2,5 milioane de Euro
Fundatia Vodafone Romania este o organizatie non-guvernamentala romaneasca cu statut caritabil, distincta de operatiunile comerciale ale companiei, infiintata in 1998. In cei 15 ani de activitate, Fundatia Vodafone Romania a finantat peste 700 de programe in beneficiul copiilor, batranilor, persoanelor defavorizate, cu dizabilitati si al victimelor calamitatilor naturale. Pana in prezent, Fundatia Vodafone Romania a investit 15 milioane Euro, sustinand programe sociale din domeniul sanatatii, educatiei, prevenirii abandonului familial si scolar, servicii sociale pentru copii, tineri cu dizabilitati intelectuale si locomotorii sau pentru varstnici, precum si programe de voluntariat. Mai multe detalii despre programele Fundatiei se regasesc pe www.fundatia-vodafone.ro sau www.facebook.com/fundatiavodafone.





