
CoSoSys, dezvoltator de software de securitate a lansat pe 2 octombrie serviciul cloud pentru Managementul Dispozitivelor Mobile. Versiunea de cloud a MDM-ului de la CoSoSys oferă funcționalități precum Urmărire & Localizare, Blocare de la distanță, Ștergere de la distanță, Monitorizarea Aplicațiilor și multe altele. "Administratorii IT ar trebui să aibă instrumentele necesare, indiferent unde se află, pentru a reacționa rapid și pentru a proteja rețeaua de diverse amenințări, inclusiv un dispozitiv mobil pierdut sau furat. Cu soluția noastră MDM bazată pe cloud, dispozitivele mobile se pot gestiona de oriunde, oricând", precizează Roman Foeckl, CEO CoSoSys.
Suport pentru BYOD fără complicații cu OnDemand MDM
Chiar dacă au făcut mereu parte din strategia companiei sau sunt doar o consecință a trend-ului BYOD (bring-your-own-device), dispozitivele mobile sunt acum o parte din rețeaua companiei. Cu Managementul Dispozitivelor Mobile în cloud, controlul dispozitivelor mobile iOS și Android se poate face cu ușurință de oriunde și în orice moment, prin intermediul unui web-browser. Prin urmare, securizarea și managementul dispozitivelor mobile devine posibilă de la domiciliu, în călătorii de afaceri, din cafenele, etc.
Avantaje cheie și beneficii pentru companii de toate dimensiunile
· Implementarea unei soluții de Mobile Device Management în doar câteva minute
· Administrarea flotei de dispozitive mobile iOS și Android direct în cloud
· Flexibilitate și scalabilitate, numărul dispozitivelor mobile înregistrate putând fi modificat cu ușurință
Disponibilitate și preț - gratuit până la 5 dispozitive mobile
Managementul Dispozitivelor Mobile în Cloud de la CoSoSys este încorporat în noua versiune îmbunătățită My Endpoint Protector. Aceasta oferă de asemenea funcționalități de Control al Dispozitivelor și de Prevenire a Pierderilor de Date (DLP), blocând sau monitorizând dispozitivele portabile de stocare. Pentru modulul de MDM prețul este de 1 euro / dispozitiv / lună.
Pentru a testa noile funcționalități, My Endpoint Protector este disponibil pe pagina https://my.endpointprotector.com, având optiunea unui cont gratuit pentru un număr de până la 5 dispozitive mobile sau a unei perioade de probă de 10 zile pentru maxim 50 de dispozitive mobile.
Pentru companiile care preferă o soluție pentru Managementul Dispozitivelor Mobile găzduită în incinta companiei, CoSoSys continuă să ofere opțiunea de hardware sau mașină virtuală ca parte a Endpoint Protector 4
Despre CoSoSys
Compania CoSoSys este specializată în controlul dispozitivelor la nivel de rețea, securitatea porturilor si prevenirea pierderilor de date (DLP) pentru sistemele de operare Windows, Mac OS X și Linux, Mobile Device Management și Mobile Application Management pentru iOS și Android și dezvoltarea de aplicații pentru criptarea și îmbunătățirea dispozitivelor portabile. Portofoliul aplicațiilor include funcții de la controlul dispozitivelor, monitorizarea traficului și duplicarea de fișiere, protejarea prin parolă și sincronizarea datelor până la securizarea rețelelor. Distribuirea produselor CoSoSys se face la nivel global prin distribuitori și parteneri, dar și direct către utilizatorii finali prin magazinul electronic disponibil pe www.EndpointProtector.com. CoSoSys a redevenit un dezvoltator independent de software din momentul răscumpărării sale de la compania germană Astaro în iulie 2011. CoSoSys se bucură de o creștere continuă a numărului de utilizatori la nivel mondial și a fost recunoscută în anul 2011 drept una dintre companiile tehnologice cu cea mai mare creștere, fiind inclusă în topul din 2011 a Deloitte Technology FAST 50 pentru Europa Centrală. Compania are birouri în Germania, Statele Unite și România.





