
Divizia Wholesale a Romtelecom a fost nominalizată la categoria „Cel mai bun operator wholesale din Centrul și Estul Europei" la premiile Capacity Awards 2013, cel mai prestigios eveniment la nivel global dedicat telecomunicațiilor pe acest segment. Romtelecom concurează alături de alți 3 operatori la această categorie. "Suntem dedicați îmbunătățirii calității serviciilor și conectivității noastre directe, fiind foarte activi în dezvoltarea de parteneriate strategice cu cei mai buni operatori și transportatori globali și regionali, pentru a ne consolida prezența pe piață internațională. Această nominalizare recunoaște realizările noastre și ne încurajează să fim și mai dedicați clienților și partenerilor noștri ", precizează Dumitru Vlad, Director Servicii Wholesale.
Aflate la ediția cu numărul 13, Premiile Capacity Awards, la care participă operatori din întreaga lume, recunosc inovația, excelența și realizările companiilor de pe acest segment. Câștigătorii competiției vor fi anunțați în cadrul unei ceremonii de premiere care va avea loc în 19 noiembrie 2013 în Amsterdam. Extinderea rețelei la nivel regional, portofoliul de servicii adaptat nevoilor partenerilor regionali și globali, precum și garantarea celor mai stabile și calitative servicii de voce și date, asigurate prin conectarea directă cu numeroși operatori globali și regionali, au constituit puncte forte luate în calcul de juriul competiției pentru nominalizarea Romtelecom la acest premiu.
Romtelecom oferă servicii de voce, date și Internet pentru clienții wholesale din România, parteneri globali, inclusiv din diverse țări din Europa Centrală și de Sud-Est, precum și din CIS. Pentru a facilita transportul regional de trafic de date și către Europa de Vest, Romtelecom a finalizat în decursul acestui an și cea de-a treia rută redundantă spre Frankfurt, consolidându-și astfel gradul de acoperire și calitatea infrastructurii, care depășește în prezent 1 Tbps.
Un alt element de diferențiere pentru Romtelecom Wholesale este Balcan-IX, prima platformă de Internet Exchange din România care are în prezent cel mai mare număr de clienți din țară, furnizând acces ușor și rapid la soluții neutre de interconectare și servicii de transport de date din România și Balcani.
Despre Divizia Wholesale a Romtelecom
Wholesale Services, Divizia Romtelecom dedicată operatorilor, transportatorilor și furnizorilor de servicii wholesale, și-a consolidat poziția pe plan local și internațional, dezvoltându-și permanent portofoliul de produse (voce, date, internet și infrastructură) și imbunatatind calitatea soluțiilor și a serviciilor oferite. Romtelecom oferă la nivel global servicii de date de tip VPN și Ethernet conform standardelor MEF, și alte servicii moderne de voce și date, furnizate prin acorduri regionale de interconectare. Interconectările multiple asigură rutelor o capacitate nelimitată și o puternică garanție pentru servicii de voce cu acoperire globală. Acesta își propune consolidarea poziției sale pe piață locală și regională printr-o abordare inovativă, prin încheierea unor parteneriate strategice, servicii excelente de customer service și o viziune unică în dezvoltarea de noi piețe și servicii.





