.

Genius a lansat pe piața din România un nou produs ingenios, creat pentru a oferi un plus de confort în timpul utilizării: noul Ergo 8800, un maus fără fir, cu tehnologie infraroșu. Designul avansat al mausului maximizează confortul oferit încheieturii mâinii în timpul navigării, nemaifiind nevoie să depui efort în timp ce îl utilizezi o perioadă mai lungă de timp. Forma mausului îți dă posibilitatea să îți ții palma, încheietura și antebrațul într-o poziție naturală, prevenind posibilele dureri survenite din cauza utilizării pe termen lung. Ergo 8800 asigură accesul rapid și ușor la funcțiile sistemului de operare Windows 8. Permite o navigare rapidă între aplicații și accesul la bara de butoane speciale. Puteți comuta rapid între interfața Windows 8 Metro și ultima aplicație folosită. În plus, Ergo 8800 dispune de patru butoane pentru a accesa Pagina Anterioară/Pagina Următoare, Scroll-ul și opțiunea de a comuta între 800, 1200 și 1600 DPI.

Setul de baterii AA incluse oferă garanția utilizării mausului timp de 36 de luni fără a le schimba și scutește utilizatorii de cheltuielile ce apar din cauza schimbării frecvente a bateriilor, așa cum se întâmplă în cazul altor dispozitive. Este un produs foarte eficient din punct de vedere al consumului nemaifiind necesar să te gândești la schimbarea bateriilor ani întregi.

Mausul Ergo 8800 îți permite practic să navighezi pe aproape orice suprafață!

Produsul este disponibil în magazine la prețul de referință de 102 lei.

Caracteristici tehnice:

Tehnologie de 2,4Ghz anti-interferențe

Economisire de energie;

Design ergonomic și inserții de cauciuc pentru un confort sporit în timpul utilizării;

Două baterii AA cu o durată de viață de până la 36 de luni;

DPI ajustabil între 800/1200/1600.

Despre Genius

Genius este un producător internațional de periferice pentru computer. Creat de către KYE Systems Corp. în 1983, Genius oferă produse pentru PC precum mausuri pentru computer, tastaturi, camere web și de securitate, difuzoare, periferice pentru jocuri, telecomenzi, căști, camere foto digitale, rame foto digitale. Gama de produse electronice pentru consumatori de la Genius include și accesorii pentru telefoanele mobile, căști Bluetooth și difuzoare pentru iPod. În ultimii ani, Genius a fost recunoscut drept unul dintre brand-urile taiwaneze din Top 20 internațional. Pentru mai multe informații, accesați pagina web a Genius – www.geniusnet.com.