.

Schneider Electric oferă peste 200 de cursuri gratuite de eficiență energetică în cadrul platformei educaționale Energy University, dedicate specialiștilor din domeniul electric și al centrelor de date, dar și altor persoane interesate să afle cum pot să devină mai eficiente din punct de vedere energetic. „Schneider Electric și-a asumat misiunea de a educa publicul cu privire la cele mai importante aspecte și cele mai bune practici legate de consumul de energie. Cursurile online Energy University reprezintă pentru participanți o cale simplă și rapidă de a acumula know-how-ul necesar pentru a deveni eficienți energetic, oferind, în același timp, și oportunități de dezvoltare profesională în acest domeniu", precizează Saulo Spaolanse (foto), Președinte Schneider Electric România.

În România, compania oferă un certificat de Professional Energy Manager (PEM) persoanei care urmează cele mai multe cursuri Energy University până la finalul anului.

Cursurile de pe această platformă, disponibile în 13 limbi, printre care engleză, franceză, germană, spaniolă, sunt gratuite și independente de furnizor, astfel că nu prezintă soluții sau produse Schneider Electric, ci conțin informații despre procese și aspecte esențiale, dar și despre cele mai bune practici din domeniul energiei, al centrelor de date, al sustenabilității. Platforma este actualizată constant și extinsă cu noi cursuri din aceste domenii sau din alte arii conexe, pentru a le oferi utilizatorilor o varietate cât mai mare de cunoștințe.

În cadrul Energy University, Schneider Electric a lansat recent, împreună cu Institutul de Profesioniști în Energie din SUA (Institute of Energy Professionals – IEP), examenul de certificare Professional Energy Manager (PEM), pentru a-i ajuta pe cursanții care doresc o carieră în domeniul energiei să-și îmbunătățească mai rapid posibilitățile de dezvoltare profesională, iar pe profesioniști să-și consolideze și evidențieze poziția pe piața muncii. Certificatul PEM costă 400 USD, însă poate fi obținut gratuit de către persoana care urmează cele mai multe cursuri Energy University pâna la finalul anului 2013.

Platforma Energy University a fost lansată în anul 2009, după succesul înregistrat de Data Center University a APC, care funcționa încă din 2006. Momentan, la nivel mondial, platforma are peste 350.000 de utilizatori activi, iar peste 800 de cursuri sunt urmate zilnic. În România, de la lansarea din anul 2009 până în prezent, s-au înregistrat pe site-ul Energy University peste 2.000 de profesioniști.

„Energy University constituie un instrument prin care Schneider Electric ajută comunitățile să răspundă provocărilor din domeniul energiei și al sustenabilității, întrucât credem că oamenii bine informați iau decizii mai bune legate de implementarea soluțiilor potrivite consumului lor de energie. Eforturile educaționale prin care Schneider Electric se diferențiază pe piață sunt parte a credinței companiei că fiecare dintre noi poate fi campion în eficiența energetică", precizează Saulo Spaolanse.

Persoanele interesate se pot înscrie și urma gratuit cursurile Energy University accesând acest link.

Despre Schneider Electric

Arhitecți ai eficienței, cu operațiuni în mai mult de 100 de țări, Schneider Electric oferă soluții integrate pentru diverse segmente de piață, deținând poziții de lider în domeniul infrastructurii, al proceselor industriale, automatizărilor în construcții și al centrelor de date sau rețelelor. Schneider Electric are, de asemenea, o prezență extinsă și în domeniul aplicațiilor pentru segmentul rezidențial. Cei peste 140 000 de angajați ai companiei lucrează pentru a face energia sigură, fiabilă, eficientă, productivă și verde, realizând venituri din vânzări în valoare de 24 miliarde de euro în 2012, prin activitatea lor constantă de a ajuta persoanele și organizațiile „să profite la maximum de resursele energetice".

www.schneider-electric.com/ro