
Fundația Orange lansează o nouă ediție a concursului de proiecte "Lumea prin culoare și sunet". Fondul de finanțare susține proiecte propuse de către organizații nonprofit cu profil educațional, cultural și medical care doresc să implementeze proiecte inovatoare, în special cu ajutorul tehnologiilor digitale în beneficiul persoanelor cu deficiențe de vedere, de vorbire și de auz. Astfel, Fundația Orange oferă finanțare în valoare totala de 350.000 de euro pentru proiecte care contribuie la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu deficiențe de vedere sau de auz și la integrarea socială a acestora, prin facilitarea accesului la educație, la cultură și la sănătate.
Fundația Orange invită cu acest prilej instituțiile publice sau organizațiile neguvernamentale și nonprofit (asociații, fundații sau federații, instituții educaționale, instituții medicale, instituții culturale) să candideze cu proiecte în beneficiul persoanelor cu deficiențe de văz și/sau auz sau alte deficiențe cauzate de acestea.
Valoarea sprijinului financiar acordat de Fundația Orange unui proiect poate varia între 20.000 și 50.000 de euro. Proiectele vor fi implementate în perioada 2014-2015.Termenul limita pentru depunerea proiectelor de către organizații este 27 ianuarie 2014, ora 13:00, la adresa fundatia.orange @ orange.com. După acest termen cererile de finanțare depuse vor intra în procesul de evaluare și selecție.
Mai multe detalii privind criteriile de participare, sunt disponibile in Ghidul Aplicantului și Formularul de Aplicare: http://www.fundatiaorange.ro/finantare/index.html.





