
Legea pentru aprobarea ordonanței nr. 57/2013 va fi promulgată în scurt timp, astfel că producătorii de energie din surse regenerabile vor beneficia de certificate verzi conform prevederilor inițiale. „Este o chestiune de zile până când Legea de aprobare a Ordonanței 57 va fi promulgată și publicată în Monitorul Oficial.", precizează Silvia Vlăsceanu, Director al ACUE și Consilier în Comitetul de Industrie și Servicii din Camera Deputaților. "O veste îmbucurătoare pentru toți cei din piață și pentru care cererea de reexaminare a legii în cauză înaintată Parlamentului de către Președintele Traian Băsescu la finele anului trecut și implicit nepromulgarea acesteia a produs neliniște și a pus sub semnul întrebării oportunitatea demarării unor astfel de proiecte. Lucrurile se vor regla după apariția legii de aprobare. (...) Începând cu martie probabil totul va reintra în normal".
Din cauza nepromulgării legii respective, prevederile ordonanței în cauză se suprapun cu cele de reducere a schemei-suport, prin urmare, în acest moment cei acreditați începând cu 2014 sunt afectați atât de amânarea cotei de certificate verzi, cât și de decizia reducerii sprijinului.
Cel mai important eveniment dedicat sectorului hidroenergiei din România, organizat de GOVNET Conferences sub egida Administrației Naționale „Apele Române", a Hidroelectrica, a Gărzii de Mediu, a Asociației Române pentru Hidroenergie, precum și a ACUE, AREL, AFEER și a Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei a reunit marii jucători din piața energiei hidro, companii din sferele de activitate adiacente și autoritățile de reglementare din domeniu deopotrivă.
Romanian HydroPower Energy Summit a tratat cele mai stringente chestiuni din acest sector energetic ce asigură aproximativ 30 la sută din producția de electricitate din România și care are un potențial de creștere imens.
Prima secțiune a conferinței a fost concentrată îndeosebi pe problematica legislației foarte stufoase și care constituie principala barieră în dezvoltarea acestui sector și în atragerea investitorilor. Pornind de la instabilitatea reglementărilor și situația confuză privind suportul prin certificate verzi, până la povara costurilor cu apa uzinată, inchirierea unor suprafețe pe albiile inferioare ale râurilor sau reglementările de mediu privind zonele protejate, au fost dezbătute toate aspectele de interes pentru cei din domeniu.
Cât despre mult-așteptatul tarif fix care se va aplica proiectelor de energie regenerabilă mai mici de 1 MW, sau 2 MW, în cazul centralelor pe biomasă în cogenerare, se pare că cel mai optimist termen de intrare în vigoare este Iunie 2014, conform declarației lui Zoltan Nagy, membru al Board-ului Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei. Și asta, doar dacă Comisia Europeană ar aproba luna viitoare propunerile ANRE trimise la începutul lunii Decembrie a anului trecut, pentru că, după spusele lui Nagy, ulterior ar mai fi nevoie de aproximativ trei luni pentru a introduce efectiv acest tarif fix, o alternativă la certificatele verzi.
În ciuda provocărilor cu care dezvoltatorii de proiecte hidro se confruntă, interesul este viu și sesizabil și în afara României, dovadă fiind numărul mare de companii străine reprezentate la eveniment. Această zonă este și rămâne de mare importanță pentru sistemul energetic al țării, așa cum a subliniat și Carmen Neagu, membru în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica, care a adăugat că operatorul de transport și de sistem sprijină investițiile în sectorul energetic românesc care este un stâlp al dezvoltării durabile.
Ea a mai punctat totodată că strategia investițională trebuie să fie una corectă, iar dezvoltarea proiectelor hidro trebuie să urmărească nevoile reale din punct de vedere energetic, aducând în discuție și arhicunoscutul proiect de la Tarnița-Lăpuștești, inițiat în comunism și cu premize de finalizare în anii următori: „Trebuie evaluată valoarea reală disponibilă a capacităților de producție a energiei, astfel încât semnalul dat investitorilor să fie unul corect. În acest moment, pe baza datelor ar părea că nu sunt necesare capacități noi, ceea ce nu este adevărat. (...) În ceea ce privește marile proiecte, deciziile trebuie să fie suficient de rapide pentru a menține fezabilitatea proiectului. (...) În contextul regional european, proiectul Tarnița se poate înscrie în proiectele de interes comun, însă pentru a-l promova, trebuie să urgentăm decizia și să coagulăm eforturile pentru structurarea celui mai bun model de business.", a explicat Neagu.
În plus, în cadrul conferinței au fost discutate și aspecte fiscale, juridice, problema finanțării pe care o are majoritatea dezvoltatorilor, au fost prezentate soluții pentru asigurarea centralelor hidrologice, de optimizare a proiectelor atât din punct de vedere tehnic, cât și din prisma conformării cu normele de protecție a mediului, dar și oportunitățile pe care România le oferă.
Partenerii Summitului au fost: ANDRITZ Hydro, Electrogrup, ISPH Project Development, KAMA Betonfertigteile, Lacerta, MARSH, RETRASIB, Schoenherr, Transenergo.
Despre GOVNET
GOVNET este un canal media independent ce furnizează informații concentrate pe realitatea economico-politică și pe climatul de afaceri ale României și totodată, organizator de evenimente, prin GOVNET Conferences. Obiectivul nostru este să fim o sursă reală de informații și de analize specifice din zona de business pentru cei interesați să investească în țara noastră și căutăm să promovăm parteneriate prin intermediul unei platforme ce vizează evenimente de înalt nivel și conferințe de afaceri.
Detalii post-eveniment, precum și toate prezentările din cadrul Summitului, pot fi accesate aici: http://govnet.ro/Romanian-HydroPower-Energy-Summit-2014





