.

Lenovo a anunțat la MWC noua sa generație de smartphone-uri din populara serie S. Noile S860, S850 și S660 îmbină elementele rafinate de design cu performanța quad-core și autonomia mare, pentru o experiență mobilă impresionantă. "Noile smartphone-uri S860, S850 și S660 completează perfect portofoliul nostru de dispozitive mobile, oferindu-le utilizatorilor posibilitatea de a alege modelul care li se potrivește cel mai bine", precizează Liu Jun, vice președinte executive, Mobile Business Group, Lenovo. "Clienții ne-au spus că doresc o autonomie mai mare fără a sacrifica din nivelul de performanță, așa că am construit aceste telefoane pentru utilizare pe toată durata zilei, oferind viteze mari de procesare și o experiență mult mai bună."

Aceste noi dispozitive completează portofoliul de telefoane Lenovo, oferindu-le consumatorilor o multitudine de opțiuni la diverse niveluri de preț.

Modelul S860 le oferă profesioniștilor mobili care vor productivitate pe toată durata zilei un dispozitiv de înaltă performanță. S850 le oferă celor pasionați de modă un smartphone incredibil de subțire și totuși foarte bine echipat. Iar elegantul S660 completează seria. Lenovo, al treilea producator de dispozitive inteligente conectate din lume1 s-a extins agresiv pe piața globală a smartphone-urilor, introducând modele proprii în alte 25 de țări în ultimii doi ani.

Pe lângă autonomia mărită, noua Serie S satisface cerințele utilizatorilor de azi cu procesoare quad-core MTK și o serie de noi caracteristici, inclusiv seria de aplicații DOit apps de la Lenovo. Aceste frumoase dispozitive sunt prevăzute cu tehnologie dual-SIM, camere wide-angle în față și camere cu flash în spate pentru a realiza și distribui imagini extraordinare.

S860 pentru autonomie neîntreruptă toată ziua: Pentru a satisface nevoile profesioniștilor care doresc un telefon responsiv și mereu disponibil, Lenovo S860 oferă un incredibil timp de standby de până la 40 de zile și timp de vorbire de până la 24 de ore pe conexiunile 3G, un procesor cu patru nuclee și 2GB de RAM pentru multitasking fără griji printre aplicații, inregistrare și consum de conținut multimedia. Bateria de mare capacitate a lui S860 le permite chiar utilizatorilor să-și încarce alte dispozitive folosind cablul micro USB.

S850, eleganța designului din sticlă: Iubitorii modei vor iubi noul model S850 pentru forma sa extrem de subțire și exteriorul realizat numai din sticlă. Acest model are însă echipamente pe măsură, precum procesorul MTK quad core, camerele de 13 MP în spate și 5 MP în față pentru imagini de o calitate extremă și un ecran mare de 5 inci pentru vizionarea de conținut HD.

S660 pentru performanță în orice situație: Un foarte bun smartphone pentru toate utilizările, Lenovo S660 oferă trei caracteristici esențiale: un design metalic ieșit din comun, o autonomie extinsă și un preț accesibil. S660 are spațiu de stocare expandabil la 32GB prin microSD și un finisaj confortabil și rezistent.

Prețuri, disponibilitate2

Lenovo S860, S850 și S660 pornesc de la $349, $269 și respectiv $229, și vor fi disponibile pe anumite piețe.

Despre Lenovo

Lenovo este o companie de tehnologie personală cu o cifră de afaceri de 34 miliarde USD și cel mai mare producător global de computere personale, care deservește clienți din peste 160 de țări. Dedicat construirii unor computere personale și dispozitive pentru internet mobil de o concepție excepțională, modelul de business al Lenovo se bazează pe inovație, un lanț logistic global extrem de eficient și pe o execuție strategică puternică. Formată în urma achiziționării de către Lenovo Group a fostei Divizii de Calculatoare Personale a IBM, compania dezvoltă, produce și lansează pe piață produse și servicii tehnologice fiabile, de înaltă calitate, sigure și ușor de folosit. Linia sa de produse include legendarele computere personale comerciale marca Think și computere pentru gama largă de consumatori marca Idea, precum și servere, stații de lucru și o familie de dispozitive de internet mobil, incluzând tablete și smartphone-uri. Lenovo, o companie aflată în topul 500 Fortune, deține centre de cercetare importante în Yamato, Japonia, în Beijing, China și în Raleigh, Carolina de Nord. Pentru mai multe informații, accesați www.lenovo.com.