
Peste 50 de experți interni și internaționali, comisari europeni, autorități publice, academicieni și oameni de afaceri vor lua cuvântul în cadrul celei de-a doua ediții a evenimentului Cluj Innovation Days (CID), organizat de Cluj IT Cluster, săptămâna viitoare, între 20 și 21 martie, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. „Ne bucurăm că acești reprezentanți de seamă din partea Comisiei Europene au acceptat invitația noastră de a participa ca speakeri în cadrul Cluj Innovation Days 2014. Acest lucru demonstrează că inițiativa noastră este deja cunoscută și susținută de oficialii europeni și sperăm ca, în urma evenimentului, să consolidăm și să extindem această susținere", precizează Alexandru Tulai (foto), Președintele Asociației Cluj IT Cluster. La eveniment sunt așteptați peste 400 de participanți din țară și străinătate, din state precum Bulgaria, Cehia, Danemarca, Franța, Israel, Marea Britanie, Olanda, Serbia, Slovenia, Suedia sau SUA.
Printre comisarii europeni care au confirmat prezența la ediția din 2014 a Cluj Innovation Days se numără Comisarul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dacian Cioloș, care va discuta despre Parteneriatul European pentru Inovare și Comisarul European pentru Politici Regionale Johannes Hahn, care va transmite mesajul său prin intermediul unei intervenții video.
Tot din partea Comisiei Europene vor participa Vittoria Alliata di Villafranca, Director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană, Bror Samelin, consilier pentru sisteme de inovare în cadrul Direcției Generale pentru Rețele de Comunicare, Capacități și Tehnologii și Barend Verachtert, Director Adjunct al Unității de Biotehnologie din cadrul Direcției Generale pentru Cercetare și Inovare. Toate aceste intervenții vor fi susținute în cadrul sesiunii plenare a evenimentului. În plus, reprezentantul Institutului pentru Studii Tehnologice Prospective din cadrul Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene, Andrea Conte, va susține o prezentare în secțiunea Mastering Innovation pe tema „Politici de inovare comunitară care vin în sprijinul competitivității din regiunile europene".
Autorități publice locale și centrale, printre participanții în cadrul CID
Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și Președintele Consiliului Județean Cluj, Horia Uioreanu, sunt reprezentanții autorităților publice locale care au acceptat invitația de a participa la Cluj Innovation Days 2014. Acestora li se vor alătura și Vicepremierul Liviu Dragnea, Ministrul pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, Radu Puchiu, coordonatorul Departamentului pentru Servicii Online și Design din cadrul Guvernului României, dar și Prefectul Clujului, Gheorghe Vușcan.
Profesori academicieni din țară și străinătate
Evenimentul se va bucura și de prezența mediului academic din Cluj, prin reprezentanți ai conducerilor Universității Babeș - Bolyai, ai Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu" și ai Universității Tehnice Cluj-Napoca.
În sesiunea Mastering Innovation, prof. dr. Stelian Brad din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca va discuta despre provocările întâmpinate de companiile din IT în mediul de afaceri, în ceea ce privește inovația. În aceeași sesiune vor lua cuvântul și prof. dr. Simona Motogna, prodecanul Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș - Bolyai, care va discuta despre importanța educației pentru inovare, dar și prof. dr. Carmen Socaciu, Prorectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, care va aborda o temă provocatoare despre bioeconomie și oportunitățile României în acest domeniu.
În sesiunea Fostering Entrepreneurship, conf. dr. Radu Silaghi Dumitrescu, din partea Facultății de Chimie și Inginerie Chimică a aceleiași universități, va prezenta invenția sa revoluționară, sângele artificial.
Nu în ultimul rând, prof. dr. Marius Mărușteri, șeful Departamentului de Informatică Medicală și Biostatistică al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, va vorbi despre următoarea generație de platforme educaționale, în cadrul sesiunii Showcasing Innovation.
Reprezentanții mediului de afaceri vor discuta despre inovație în sectorul privat
„Vom avea alături și reprezentanți ai mediului de business din România și din străinătate, care își vor prezenta poveștile de succes, susținute de inovație, cu scopul de a inspira tinerii, dar și societatea în general să se orienteze către inițiativele antreprenoriale", a explicat Alexandru Tulai.
Din partea partenerului principal, BRD, vor lua cuvântul Călin Cojocaru, Director al Sucursalei Județene Cluj și Petre Roxana, Head of Innovative Products and New Technologies în cadrul aceleiași bănci. Din partea partenerului Microsoft vor vorbi Kostas Loukas, General Manager Microsoft România, Zoli Herczeg, Partner Business Evangelist Microsoft și Dejan Cvetkovic, Chief Technology Officer în Europa Centrală și de Est. Din partea partenerului Huawei vor susține o prezentare Ioan Demeter, ICT Director în Londra și Bogdan Mănoiu, Founder iRewind.
Evenimentul Cluj Innovation Days este organizat cu scopul de a consolida comunitatea IT locală și de a facilita dezvoltarea legăturilor cu parteneri de afaceri naționali și internaționali, în condițiile în care mai mult de 80% din activitatea companiilor de IT din Cluj este reprezentată de furnizarea de servicii către țările vestice, cu precădere Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Canada, dar și către Țările Scandinave, China și Japonia.
Ediția din 2013 a evenimentului a reunit la Cluj-Napoca circa 400 de reprezentanți ai mediului de afaceri autohton, reprezentanți ai instituțiilor publice locale, ai Guvernului României și ai mediului universitar, precum și delegați ai misiunilor diplomatice la București.
Mai multe detalii despre evenimentul Cluj Innovation Days 2014 sunt disponibile pe site-ul web dedicat: www.clujinnovationdays.com
Despre Cluj IT Cluster
Cluj IT este o asociație de tip cluster inovativ, înființatÇŽ în octombrie 2012, având ca membri 30 de companii de IT, 3 instituții de învățământ superior, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, 8 instituții publice și organizații catalizator.
Cluj IT Cluster este o inițiativă de business cu scopul de a crește competitivitatea în IT, de a face mai vizibilă și mai atractivă industria IT din România, respectiv de a poziționa Clujul ca un hub regional IT inovator. Clusterul are susținerea guvernului și a autorităților locale, care consideră Cluj IT o inițiativă de importanță națională.
Prioritățile clusterului pentru următoarea perioadă sunt reprezentate de: extinderea prezenței internaționale prin competitivitate ridicată și prin produse sau servicii inovatoare; dezvoltarea unui mecanism de cooperare eficient între universități și industria IT, care să aibă ca rezultat un număr cât mai mare de specialiști IT foarte bine pregătiți; realizarea Cluj Innovation City prin care comunitatea IT să aibă acces la infrastructura necesară pentru dezvoltare continuă, inovare și colaborare în proiecte de anvergurÇŽ. Mai multe informații despre activitatea Cluj IT Cluster sunt disponibile pe www.clujit.ro





