.

D-Link prezintă noul model de top din gama de routere 11ac - cu noul DIR-880L SmartBeamTM AC1900 Gigabit Cloud derularea întârziată a filmelor și timpul îndelungat de încărcare aparțin trecutului. Noul dispozitiv este completat de tehnologia Dualband și de cele trei antene externe și înregistrează o lățime de bandă wireless combinată de până la 1.900 Mbps. Astfel, utilizatorii au parte de o experiență mult mai interactivă atunci când navighează pe internet, comparativ cu utilizarea unui alt dispozitiv cu acces la Internet, fie un smart TV, consolă de jocuri, laptop sau smartphone. Noul hub dedicat rețelei pentru acasă transmite, de asemenea, un semnal optim în zone dificile datorită tehnologiei încorporate beamforming, în vreme ce funcția de direcționare a benzii (band steering) îi permite să echilibreze eficient sarcina între cele două benzi.

Noua interfață de utilizator web-based este optimizată pentru a permite operarea touch screen, ghidând utilizatorii prin meniu într-o manieră rapidă și intuitivă. De asemenea, este posibil să operați și să gestionați cu ușurință routerul cloud folosind portalul mydlink. Dispozitivul DIR-880L este disponibil în România începând cu luna iunie.

Conexiune de mare viteză acasă prin orice dispozitiv

D-Link a introdus pe piață anul trecut patru dispozitive router, iar acum își extinde gama de produse cu un noul model de top. DIR-880L pune la dispoziție o lățime de bandă suficientă pentru a vă putea bucura de toate activitățile preferate, indiferent dacă descărcați fișiere de mari dimensiuni de pe Internet, testați cele mai recente jocuri sau comunicați cu rudele prin Skype. Routerul transmite date folosind ambele benzi de 2.4 GHz și 5 GHz, în vreme ce funcția de direcționare a benzii asigură un echilibru optim al sarcinii. Drept urmare, clienții Wi-Fi cu capacitate dual-band vor fi transferați către banda de 5 GHz mai puțin utilizată, în cazul în care conexiunea realizată prin cea de 2.4 GHz este limitată. În același timp, această caracteristică previne supraaglomerarea benzii de 2.4 GHz. Mai mult, tehnologia AC Smartbeam™ ajută ca sursele care cauzează interferențe pentru semnalul Wi-Fi, precum pereții din beton sau microundele, să fie evitate. Trei antene externe transmit semnalul Wi-Fi către orice locație acolo unde este necesar, acest lucru funcționând foarte bine pentru banda de 5 GHz. Dacă doriți să utilizați cabluri, cele patru porturi Gigabit Lan vă pun la dispoziție numeroase opțiuni de conectare pentru dispozitivele fixe, precum PC-uri sau imprimante. În acest caz, capacitatea de operare full-duplex permite transmiterea de date în paralel, între dispozitive în ambele direcții. Motorul QoS îmbunătățește partajarea accesului la Internet pentru toți utilizatorii rețelei. Acesta stabilește aplicațiile în funcție de prioritate, oferind astfel o utilizare ideală.

Hubul de rețea ideal pentru acasă: Acces sigur la date, chiar și atunci când sunteți în mișcare

Nu aveți nevoie de cunoștințe tehnice speciale pentru a monta și instala noul router cloud. Aplicația QRS Mobile detectează automat routerul în rețea și oferă instrucțiuni clare de configurare cu ajutorul unei tablete sau smartphone. Utilizatorii pot accesa programul Setup Wizard cu orice browser. Acesta a fost optimizat pentru operare pe tabletă și prezintă o interfață modernă de utilizator. Mai mult, utilizatorii pot supraveghea rețeaua în orice moment prin intermediul portalului mydlink și aplicației mydlink Lite. Aceste funcții permit părinților să urmărească activitatea online a copiilor, să restricționeze accesul la Internet în anumite momente ale zilei sau să blocheze site-uri inadecvate pentru copii. De asemenea, routerul face posibilă crearea unei „guest zone" în rețeaua wireless, ce oferă unui invitat acces doar la Internet, fără a-i permite accesul la alte date și dispozitive. Două porturi USB oferă utilizatorilor din rețea acces la o imprimantă conectată la router sau dispozitive de stocare de tip USB. Aplicația mydlink SharePort permite transferarea rapidă și în siguranță a întregii arhive media pe un dispozitiv Apple sau Android. În acest fel, puteți accesa toate melodiile preferate în orice moment, chiar și atunci când sunteți în mișcare. Mai mult, funcția Quick VPN permite criptarea accesului la distanță pentru a vă asigura că rețeaua este „impermeabilă".

SmartBeamTM AC1900 Gigabit Cloud Router – Principalele caracteristici pe scurt

- Tehnologie Wi-Fi 802.11ac cu până la 1.300 Mbps transfer de date

- 802.11n cu o viteză de până la 600 Mbps (256 QAM) prin intermediul benzii 2.4 GHz va fi posibil în viitor cu un adaptor adecvat

- Suport pentru 802.11a/b/g/n, utilizarea eficientă a spectrului radio (airtime fairness) face posibil ca mai mulți clienți să existe pe aceeași bandă de frecvență cu viteze wireless diferite

- Tehnologia AC SmartBeam pentru transfer optim de date și disponibilitate

- Funcția de direcționare a benzii asigură utilizarea optimă a celor două benzi

- Instalare rapidă datorită aplicație D-Link QRS Mobile

- Gestionare și monitorizare utilizând portalul mydlink și aplicația mydlink™ SharePort pentru Apple iOS și Android

- Instalarea de zone „guest" wireless pentru invitați

- Siguranța rețelei wireless prin WPA/WPA2 și WPS

- Patru porturi Gigabit LAN și un port Gigabit WAN

- Un port USB 3.0 și un port USB 2.0 pentru imprimantă și dispozitive de stocare

Profilul companiei D-Link

Înființată în 1986 în Taipei, Taiwan, D-Link concepe, produce și comercializează soluții rețelistice pentru rețele wireless, switch, supraveghere și memorare IP.

De asemenea, D-Link investește în mod constant în produse și servicii cloud.

D-Link operează sub deviza „Building Networks for People" („Creăm rețele pentru oameni"), iar portofoliul său acoperă orice tip de produse de la soluții profesioniste exclusiv create pentru segmentul corporatist, până la produse pentru companii mici și mijlocii sau destinate utilizării personale. În 2012, D-Link a generat o cifră de afaceri anuală de peste un miliard USD la nivel internațional. Compania, listată la Bursele de Valori din India și Taiwan, este reprezentată prin 190 de birouri de vânzări în peste 70 de țări de pe 5 continente și are peste 2.700 de angajați. Compania deține un birou de vânzări în România.