
Grupul farmaceutic elvețian Novartis a anunțat pe 15 iulie că filiala sa dedicată oftalmologiei a încheiat un acord de licență cu Google, gigantul american în materie de Internet, cu privire la tehnologia sa pentru lentilele inteligente în scopuri medicale, transmite AFP, citată de Agerpres, care precizează că tranzacția mai necesită avizul autorităților din domeniul concurenței. "Visul nostru este de a utiliza ultima tehnologie din microelectronică pentru a ajuta la ameliorarea vieții a milioane de oameni", precizează Sergey Brin, cofondator al Google. Acest acord urmează să permită asocierea progreselor tehnologice ale Google în microelectronică și expertiza Novartis în domeniul farmaceutic și sfera aparatelor medicale.

"Ne bucură perspectiva de a lucra cu Google pentru a asocia tehnologia lor avansată și cunoștințele noastre ample în domeniul biologiei pentru a răspunde unor nevoi medicale nesatisfăcute", precizeaza Joseph Jimenez, director general al Novartis. Această tehnologie i-ar putea ajuta pe pacienții diabetici să-și monitorizeze boala permițându-le să măsoare în mod continuu nivelurile de glucoză prin intermediul unei lentile de contact inteligente și să o conecteze la un aparat medical prin wireless. A doua aplicație s-ar putea adresa persoanelor care suferă de presbitism și nu pot citi fără ochelari. Joseph Jimenez a subliniat că acest acord constituie un pas important pentru înțelegerea maladiilor depășind limitele medicinei tradiționale. Interesul Novartis pentru această tehnologie se concentrează pentru moment pe două segmente, a precizat grupul elvețian.





