
Sony Mobile Communications anunţă lansarea vârfurilor de gamă din seria Xperia Z: Xperia Z3 şi Xperia Z3 Compact. De două dimensiuni diferite, unul cu ecran de 5.2” iar al doilea, o versiune mai compactă, de 4.6”- ambele telefoane oferă aceeaşi experienţă premium; cel mai ridicat grad de rezistenţă la apă, camera foto excepţională, rezistenţă a bateriei de până la 2 zile, sunet performant şi opţiunea PS4 Remote Play2. “Sony Mobile reinventează categoria de telefoane premium, oferind de acum utilizatorilor mai multe opţiuni: fie că îşi doresc un telefon precum Xperia Z3 cu un ecran generos care să le ofere acces la diverstisment, fie că preferă o versiune mai compactă precum Xperia Z3 Compact, fără a face compromis de la performanţă, acestea sunt de acum disponibile în gama Xperia Z”, precizează Kunimasa Suzuki, President & CEO, Sony Mobile Communications.
Fuziunea perfectă dintre design şi tehnologie
Cu un cadru rezistent de 7.33 mm şi ecran din sticlă durabilă, Xperia Z3 reprezintă îmbinarea optimă dintre design şi tehnologie. Cu o greutate doar 152 grame şi cu un design perfect simetric, telefonul va fi disponibil într- gamă variată de culori ce cuprinde alb, negru, arămiu sau verde crud. Pentru cei care preferă versiunea mai compactă, Xperia Z3 Compact păstrează acelaşi design premium într-un cadru de doar 8.6 mm grosime şi cu o greutate de doar 129 grame. Nonconforrmiştii se vor putea bucura de Xperia Z3 Compact şi în culorile verde şi portocaliu, pe lângă clasicele opţiuni precum alb sau negru. Ambele telefoane au cel mai înalt grad de rezistenţă la apă3(IP 65/68), ceea ce permite folosirea lor indiferent de vreme sau de locul în care utilizatorii îşi petrec vacanţa . Cele două dispozitive ating performanţe de top cu ajutorul procesorului performant de tip Qualcomm Snapdragon 801 cu 2.5 GHz quad-core CPU prevăzut cu modem 4G LTE ce permite navigarea rapidă pe internet, acces nelimitat la multimedia şi calitate video excepţională.
Mai mult decât atât, utilizatorii nu vor mai trebui să îşi facă griji pentru încărcarea zilnică a bateriei. Xperia Z3 şi Xperia Z3 Compact au baterii performante ce pot rezista până la 2 zile. În plus, opţiunea Sony Battery STAMINA Mode, care închide aplicaţiile ce nu mai sunt activ utilizate, va putea prelungi viaţa bateriei.
Cea mai performantă cameră foto şi video de pe un smartphone
Incorporând tehnologii renumite la nivel international, precum Cyber-shot™ şi Handycam™, Xperia Z3 şi Xperia Z3 Compact realizează fotografii excepţionale în condiţii de lumină redusă, mişcare sau chiar şi în apă.
Cu ajutorul senzorului 1/2.3” ExmorRS cât şi a procesorului de imagine BIONZ fotografiile realizate de cele două telefoane vor fi cât mai clare şi mai apropiate de realitate. Mai mult, cu ajutorul noii lentile Sony G Lens de 25 mm şi a senzorului de imagine cu ISO 12800, fotografiile realizate în condiţii scăzute de luminozitate vor fi cu atât mai clare.
Tehnologia SteadyShot™ cu mod inteligent de activare oferă o calitate excepţională filmelor realizate, ajutând la stabilizarea imaginii şi asigurând coerenţa cadrelor executate. Momentele importante pot fi înregistrate la rezoluţie 4K Full HD iar modul „avansat” permite stoparea şi reluarea înregistrării, pentru a putea surprinde momentele cheie. Camera foto este dotată, de asemenea, cu aplicaţii sociale şi de editare precum Face In (pentru imagini de tip portret), AR FUN (pentru a adăuga animaţii şi imagini amuzante), Movie Creator (pentru editarea înregistrărilor) şi Multi-Camera (pentru înregistrare din mai multe unghiuri prin conectarea simultană la trei dispozitive compatibile cu Xperia)
Calitate audio la superlativ
Experienţa muzicală pe un smartphone este reinventată cu noua opţiune High-Resolution Audio de la Sony, menită să asigure că melodiile sunt redate la calitatea la care au fost înregistrate iniţial de artist. Pentru melodii care nu au fost înregistrate la calitate hi-res, noua tehnologie revoluţionară DSEE HX de la Sony, disponibilă în premieră pe telefoanele Z3, îmbunătăţeşte calitatea şi fidelitatea sunetului.
Pentru muzică neîntreruptă, gama Xperia Z3 va fi dotată cu tehnologia de reducere digitală a zgomotului de la Sony, disponibilă pentru prima oară pe un smartphone. De asemenea, boxele frontale cu opţiunea S-Force Front Surround oferă un sunet puternic şi clar în orice moment.
Posibilităţi unice de divertisment cu primele smartphone-uri cu opţiunea PS4 Remote Play
Sony revoluţionează tehnologia jocului introducând în premieră opţiunea de PS4™ Remote Play pe telefoanele Xperia Z3. Conectând telefonul Xperia prin wi-fi la consola PS4, acesta se transformă în ecranul de pe care pot fi vizualizate şi controlate jocurile. În plus, cu aplicaţia PlayStation®App telefonul Xperia Z3 sau Xperia Z3 Compact poate deveni un al doilea ecran de pe care să fie urmărită evoluţia simultană a altor jucătorii.
Cel mai luminos ecran disponibil pentru dispozitive premium
Utilizând tehnologii de top de la Sony, ambele telefoane sunt dotate cu un ecran TRILUMINOS cu opţiuni precum Live Colour LED, X-Reality pentru telefoanele mobile şi abilităţi de îmbunătăţire intuitivă a contrastului. Xperia Z3 va avea un ecran de 5.2” Full HD iar Xperia Z3 Compact va avea ecran de 4.6” 720p HD.
Connectivitate optimă şi securitate
Trecerea la Sony nu a fost niciodată mai uşoară. Prin intermediul aplicaţiei Xperia Transfer Mobile, tot conţinutul media, contactele şi alte informaţii preţioase de pe vechiul telefon Android, iOS sau Windows vor fi transferate pe noul Xperia.
Cu ajutorul opţiunii NFC, transferul de conţinut de pe un dispozitiv pe altul devine cu atât mai uşor: o simplă atingere şi telefonul poate fi conectat la peste 160 de alte dispozitive şi accesorii de la Sony.
Xperia Z3 şi Xperia Z3 Compact vor fi disponibile la nivel internaţional începând cu toamna anului 2014.

Lista completă a specificaţiilor Xperia Z3 este disponibilă aici http://www.sonymobile.com/global-en/products/phones/xperia-z3/specificat...
Lista completă a specificaţiilor Xperia Z3 Compact este disponibilă aici http://www.sonymobile.com/global-en/products/phones/xperia-z3-compact/sp...





