
Beia Consult International - Siemens Approved Partner & Dialogic Regional Distributor anunță proiecte inovative și noutăți de la partenerii Adcon Telemetry, OTT Hydromet, Siemens Enterprise Communications - Unify, Gigaset, Snom VoIP, Aspect Software, Lancom Systems, Dialogic, Invision WFM, Voxtron Communications, Dassault Systemes Center and 3DS.com/Exalead. BEIA Consult anunţă implicarea în dezvoltarea proiectului „Sistem De Acces Wireless Hibrid Cu Adresare Unică - SAWHAU”, în parteneriat cu Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea din Pitești, Agenţia Spaţială Română, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică ICI Bucureşti. Proiectul propune o soluţie inovatoare de dezvoltare a unor reţele wireless locale de dimensiune mică şi medie (cum ar fi reţelele interne ale unei companii) pentru aplicaţii de voce/date pentru utilizatori mobili. De asemenea, BEIA anunţă implicarea în proiectul “Creşterea securităţii în alimentarea cu energie din surse energetice durabile printr-un sistem de distribuţie în curent continuu - SEDCC”. Acesta îşi propune realizarea unei reţele electrice inteligente, în prezenţa surselor energetice verzi (panouri fotovoltaice, celule de combustie, sisteme de stocare a energiei), interconectat cu reţeaua electrică de tensiune alternativă. Proiectul se realizează în parteneriat cu UPB București, ICPE CA şi ICSI Râmnicu Vâlcea.
OTT Hydromet anunță programul Service Plus - reducerea costurilor de utilizare pe durata de funcționare a unui echipament și maximizarea timpului de up-time pentru instrumente, valabil și pentru clienții Adcon Telemetry. De asemenea, este îmbunătățit portalul pentru clienți myOTT, unde sunt prezentate studii de caz cum ar fi monitorizarea în timp real a apelor subterane în jurul exploatărilor prin fracturare hidraulică sau senzori meteo OTT utilizați în Jocurile Olimpice de la Soci.
Unify promovează platforma Circuit, prin intermediul căreia colaborarea devine mai simplă, dispune de video HD, iar mesajele şi fişierele se partajează într-un singur ecran. Compania de consultanţă Gartner a poziţionat Unify ca fiind lider în “Magic Quadrant for Corporate Telephony”.
Gigaset prezintă soluții de comunicare practice pentru Crăciun: Gigaset L410 clip handsfree, care oferă libertate totală de mișcare în timpul conversaților la telefon, dar are doar 8 cm mărime și 30 g greutate - se poate telefona în timpul altor activități, cum ar fi gătit, decorarea bradului sau ambalarea cadourilor; Gigaset SL930A telefon inteligent cu sistem de operare Android; Gigaset E630A telefon fără fir robust rezistent la șoc, apă si raf (clasa de protecție IP65); Camera Gigaset Elements cu Wi-Fi și aplicație smartphone; Interfon inteligent pentru ușă cu video conectat la dispozitive din gama Gigaset Pro DE700 IP, DE900 IP PRO și telefonul video full-touch HD Maxwell 10. De asemenea, Gigaset anunță promoția cashback de € 30.00 până în data de 31.10.2015 ! Produse premium (telefoane DECT fără fir L930A, SL910A, SL910, SL400 și SL400A) sunt acum disponibile la prețuri scăzute. În plus, Gigaset a participat la conferința Woman Buy 2015 - numeroase studii arata ca femeile iau peste 80% din deciziile de cumpărare, chiar și pentru valori mai mari, cum ar fi autoturisme și case - femeile influențează 90% din achizițiile de consum.
Snom AG, lider în dezvoltarea de telefoane IP și soluţii de comunicaţii IP, a anunţat lansarea modulului de extensie D7, care va extinde capacitatea telefoanelor IP din seria 7xx. La începutul anului 2015, Snom va introduce M300, o soluție de tip ”single-cell” care va suporta un număr de până la 20 de receptoare ce vor dispune de o rază de acoperire mare, soluția fiind ideală pentru micile centre comerciale. De asemenea, din gama de la Snom face parte și setul DECT M325, care include varianta M300 cu un receptor M25, cu acoperire mai mică decât M65. Snom explică faptul că tehnologia DECT este solicitată comparabil cu tehnologiile celulare și Wi-Fi deoarece anumite companii preferă aceste terminale decât “telefoane oarecare” din motive de securitate și pentru că nu doresc ca bunurile lor să fie aduse acasă de angajați, după programul de lucru. În plus, multe organizații preferă telefoanele DECT pentru bateriile de lungă durată și costurile mai mici comparativ cu soluțiile celulare și Wi-Fi. Snom 760 a primit distincția de cel mai ieftin telefon DECT pentru birou, oferită de revista Funkschau.
Aspect Software va organiza un webinar ce va examina tendințele în domeniul asistenței medicale și a strategiilor actuale pentru a adopta paradigma la schimbările actuale. De asemenea, Aspect Software anunță Programul de Testare a Tehnologiei WebRTC care oferă capabilități audio/video în timp real pentru aplicațiile mobile și site-urile web incluse în serviciile pentru clienți. Platforma Aspect RTC se integrează cu platforma de contact center în cloud furnizată sub mărcile Aspect® Unified IP® și Zipwire™, dar și cu soluții de contact center oferite de alte companii precum Genesys, Unify și Cisco, pentru un acces rapid și în timp real la datele clienților, incluzând timpii de așteptare estimați care pot fi accesați prin ferestrele de dialog ale agenților. Folosindu-se de standardul SIP, tehnologia se poate integra cu orice mediu de comunicații în timp real compatibil cu soluțiile VoIP. Soluția va fi disponibilă atât în cadrul organizației cât și găzduită pe platforma Aspect Cloud, centrul de date global brevetat, aflat în expansiune, și infrastructura optimizată pentru furnizarea de Software-ca-Serviciu (SaaS) și de servicii de găzduire și gestionare de date. Platforma Aspect folosește standardul WebRTC care este deja integrat în Google Chrome și Mozilla Firefox, activat în peste un miliard de terminale, conform estimărilor efectuate de analiști.
LANCOM Systems, cel mai mare producător german de soluţii de reţea pentru sectoarele comerciale şi publice, a lansat în luna noiembrie soluţia wireless ePaper, prin intermediul căreia se pot sincroniza automat anunțurile pentru conferinţe, evenimente sau chiar etichetarea produselor la raft în supermarketuri.
Dialogic anunţă că a lansat aplicaţia video WebRTC care vine în ajutorul celor care călătoresc cu avionul, oferind informaţii utile cu privire la programul zborurilor, fără să mai fie nevoie ca acesta să piardă timpul la cozi pentru a primii informaţii de la ghişee. Alte aplicații sunt disponibile pe Dialogic GitHub #Java fiind dezvoltate deja 19 demo-uri. De asemenea, compania a primit premiul pentru cea mai bună participare la conferința WebRTC Expo cu prezentarea keynote despre WebRTC și VoIP, demonstrând cum pot furnizorii de servicii să utilizeze WebRTC în infrastructura lor IMS și VoLTE.
Voxtron s-a calificat pentru Microsoft® Lync™ - încă o dovadă că Voxtron Communication Center se poate integra cu alte sisteme formând un produs unic. De asemenea, compania a participat la ComConsult UC-, Video- și Kommforum 2014, unde a prezentat cele mai noi trenduri și tehnologii dezvoltate în domeniul telecomunicațiilor. Generatorul de scripturi IVR permite modul de interacțiune dorit pe durata apelurilor primite și efectuate, și este dezvoltat în cadrul unui brevet denumit Customer Interaction Designer, care permite clienților să modifice aceste procese direct, fără intervenția unui tehnician. Această soluție poate însemna timp economisit de până la câteva săptămâni, întrucât permite companiilor beneficiare să reacționeze foarte repede la nevoile de schimbare a organizației lor, în ceea ce privește interacțiunea cu clienții. Acest tip de brevet este recunoscut drept inovator și reprezintă un foarte bun model de bune practici. În plus, compania Voxtron a fost votată cel mai bun furnizor de software pentru call-/contact-center, având peste 50 000 de voturi în revista Funkschau.
Invision WFM anunță îmbunătățirea notificărilor injixo pe dispozitive mobile prin reducerea listei de notificări pentru a ușura lizibilitatea, similar cu aplicații iOS / Android native, butoane de acțiune pentru comutarea statutului de citire sau ștergere sunt acum ascunse în spatele notificările. Echipa injixo UX a vizitat recent Xerox în Olanda și a observat modul în care utilizatorii interacționează cu conținutul cursurilor și examenelor din platforma de e-learning injixo Learn. Participanții au oferit o perspectivă completă despre modul în care este folosit conținutul e-learning CallCenterSchool într-un mediu de call center aglomerat. Studiul a ajutat la identificarea punctelor slabe care sunt deja corectate.
Dassault Systemes 3DS oferă o promovare mai bună a articolelor din revista Compass, grație unei aplicații gratuite disponibilă pentru tablete (Apple și Android). De asemenea, compania prezintă și o modalitate de promovare în cadrul organizației a programului Open Innovation prin identificarea celor mai importante 5 lucruri. EXALEAD a participat la evenimentul AfterMarket Europe 2014 care se va desfășura în Olanda, cu această ocazie explorând potențialul serviciilor online și a datelor generate automat, raportat la industrie. Într-adevăr, calculatoarele furnizoare de servicii complexe necesită accesul la o gamă largă de informații cu un grad de diversitate ridicat. În plus, aceste calculatoare produc o cantitate considerabilă de informații utile care, cu uneltele potrivite, ar putea fi valorificate cu succes. Tehnologia Exalead este abordarea potrivită pentru generarea de noi servicii, reducerea costurilor și asigurarea unei experiențe cu utilizatorul îmbunătățite în ansamblu. EXALEAD Cloud View pentru serviciile online transformă cantitățile mari de date în adevărate beneficii pentru compania client. În plus, fiind parte din proiectul FP7 LOD2, o secțiune din cartea “Linked Open Data – Creating Knowledge Out of Interlinked Data” s-a concentrat pe recomandări și bune practici pentru a exploata eficient posibilitățile din paradigma LOD, raportându-se la scenariul de utilizare al unei companii – de la extragere, formulare/creare prin completări și îmbunătățiri, interschimbare, fuzionare la menținere.





