.

Cei interesați să achiziționeze servicii de telefonie, Internet sau pachete ce includ astfel de servicii au de ales în acest moment din peste 350.000 de oferte ale operatorilor din România. Pentru a le facilita utilizatorilor telecom alegerea celei mai bune oferte adaptate nevoilor proprii de consum, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a creat Veritel.ro – aplicația care compară gratuit ofertele tuturor operatorilor de telefonie și internet din România și afișează cele mai ieftine 25 de planuri tarifare în funcție de consumul lunar ales de utilizatori. De exemplu, pentru un consum lunar mediu de telefonie mobilă și internet pe mobil pe bază de abonament, Veritel.ro afișează oferte între 2 și 12 Euro, în funcție de  extra-opțiunile oferite de operatori.

Cu ajutorul comparatorului de oferte telecom Veritel.ro utilizatorii pot afla în trei pași simpli care sunt cele mai avantajoase oferte de telefonie și internet fix și mobil: aleg categoria de servicii (telefonie, internet sau pachete), introduc estimările de consum (minute, SMS, trafic internet) și primesc o listă cu cele mai ieftine 25 de planuri tarifare. În momentul afișării rezultatelor ei primesc și alte detalii relevante, precum durata minimă a contractelor, penalități în caz de reziliere sau informații privind eventuale promoții.

Aplicația include și 3 profiluri de consum pre-stabilite, bazate pe datele statistice ANCOM referitoare la consumul de servicii de comunicații electronice din România în anul 2014, introduse pentru a le ușura utilizatorilor configurarea ofertei căutate. Pentru a afla cu exactitate care este cea mai potrivită ofertă telecom pentru nevoile proprii de comunicare, utilizatorii Veritel.ro își pot configura ei înșiși consumul mediu lunar, plecând sau nu de la aceste profiluri predefinite.

Valorile de consum care configurează în Veritel.ro profilul utilizatorului ocazional, mediu și intensiv de servicii de telefonie mobilă și internet pe mobil din România, arată că utilizatorul mediu consumă lunar 155 MB trafic de internet mobil, trimite 72 de SMS-uri și sună în medie 249 de minute. În schimb, un utilizator ocazional consumă lunar 52 MB trafic de internet, trimite 24 de SMS-uri și sună în medie 82 de minute, iar utilizatorul intensiv consumă lunar 465 MB trafic de internet, trimite 216 SMS-uri și sună în medie 747 de minute.

Veritel.ro este un instrument independent și necomercial dezvoltat de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații pentru utilizatorii de servicii telecom din România. Accesul la această aplicație este gratuit și nu este condiționat în niciun fel, utilizatorii având acces instant la toate ofertele publice ale tuturor operatorilor de comunicații din România. Toți furnizorii de servicii de telefonie și acces la internet au obligația de a introduce ofertele în Veritel.ro în maxim 2 zile lucrătoare de la lansarea (modificarea) ofertelor.

Aici http://www.ancom.org.ro/infografice_5170 puteți accesa Infograficele Veritel.ro referitoare la profilurile de consum ale utilizatorilor de telefonie și internet din România.

Secţiunea InfoCentru din pagina de internet ANCOM pune la dispoziţia utilizatorilor informații utile despre serviciile de comunicaţii electronice (telefonie, internet şi televiziune) şi serviciile poştale, pentru a-i sprijini în alegerea şi folosirea acestor servicii. Informațiile se referă în principal la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. În plus, utilizatorii pot găsi aici ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin  promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitaţi www.ancom.org.ro şi www.portabilitate.ro. Pentru a compara ofertele de telefonie şi internet, intraţi pe www.veritel.ro.