
Telekom Romania prezintă aplicaţia „Felicitaro”, o soluţie simplă prin care utilizatorii pot să creeze şi să trimită cărţi poştale personalizate celor dragi, oriunde în lume, direct de pe telefonul mobil. În misiunea sa de a ajuta utilizatorii să împărtăşească experienţele frumoase împreună cu cei dragi, Telekom este primul operator care susţine această aplicaţie dezvoltată de SC. Advergent SRL. Aplicaţia „Felicitaro” aduce un plus de valoare şi de semnificaţie conţinutului şi mesajelor social media, îmbinând cu grijă nostalgia vremurilor părinţilor şi bunicilor cu tehnologia prezentului.

Pentru a trimite o felicitare prin intermediul aplicaţiei „Felicitaro”, utilizatorii trebuie să urmeze 5 paşi simpli:
1. Să facă o fotografie sau să aleagă una din albumul telefonului;
2. Să adauge un mesaj;
3. Să semneze cartea postală cu degetul pe ecranul dispozitivului;
4. Să adauge destinatarul (unul sau mai mulţi);
5. Să comande felicitarea care va fi trimisă oriunde în lume.
Aplicaţia poate fi descărcată gratuit din App Store sau Google Play de către clienţii cu abonament sau cartelă, indiferent de reţea, cu condiţia să aibă un terminal compatibil cu sistemul de operare Android versiunea 4.1 (sau o versiune ulterioară) sau cu sistemul de operare iOS versiunea 7.0 (sau o versiune ulterioară). Traficul de date realizat la descărcare şi în aplicaţie este consumat din traficul inclus în opţiunile de date active din contul utilizatorilor.
În urma comenzii, cartea poştală este imprimată pe o hârtie specială de 350g/mp şi trimisă în plic, în vederea protejării datelor personale şi pentru confidenţialitatea mesajului. Timpul de livrare este de aproximativ două zile lucrătoare pe teritoriul României şi de până la şase zile lucrătoare în alte ţări. Clienţii pot plăti prin PayPal, prin card de credit sau prin SMS, în funcţie de ţara în care se află. Costul unei felicitări este de 1,8 Euro dacă plata se efectuează prin PayPal sau credit card și 2 Euro (plus TVA) pentru plata prin SMS.
Despre Telekom Romania
Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii. Prin noul concept comercial MagentaONE lansat pe piaţă, Telekom Romania oferă pachete integrate de servicii fix-mobil într-o formă simplificată, adresate atât clienţilor persoane fizice, cât şi clienţilor companii. MagentaONE înseamnă un singur loc pentru toate serviciile de comunicaţii necesare: un singur Call Center, o singură factură, o singură aplicaţie MyAccount (inclusiv o aplicaţie pe mobil). Clienţii beneficiază astfel de o experiență completă şi inedită: servicii de voce și date mobile 3G și 4G, telefonie fixă tradițională, internet fix de până la 1Gbps și televiziune prin mai multe tehnologii, inclusiv televiziune interactivă (IPTV), precum și conținut de calitate și exclusivități – toate disponibile pe platforma Telekom TV. De asemenea, MagentaONE întărește poziția Telekom Romania de lider în furnizarea de soluții complete de telecomunicații și IT&C, pentru comaniile din România, indiferent de mărimea lor.
Până la finalul lunii aprilie 2015, 100.000 de clienţi au ales pachetele integrate de la Telekom Romania şi au devenit parte din universul MagentaONE.
Brand-ul Telekom Romania este prezent pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.
Telekom Romania este un brand care aparține Deutsche Telekom, una dintre companiile de top la nivel mondial, cu peste 151 milioane de clienți pentru servicii mobile, 30 milioane de linii fixe și peste 17 milioane linii broadband (la 31 decembrie 2014). Grupul oferă produse și servicii fixe, comunicare mobilă, Internet și IPTV pentru consumatori și soluții ICT pentru clienți din mediul de business. Deutsche Telekom este prezent în peste 50 de țări și are circa 228.000 angajați la nivel mondial. Grupul a generat venituri de 62,7 miliarde euro în anul financiar 2014 – mai mult de 60% din această valoare în afara Germaniei.





