
În perioadele cu vârf de vânzări, ca Black Friday, numărul comenzilor primite de magazinele online poate fi chiar de 10 ori mai mare față de vanzările dintr-o luna normală. Acest lucru se reflectă cel mai bine în gradul de încărcare la nivel operațional, care crește și cu 1000% pentru magazinele fără un soft automatizat, spun experții Teamshare, una dintre cele mai importante platforme integrate de e-commerce din România. ”În cazul magazinelor care funcționează fără automatizări operaționale, cu număr mare de comenzi și retururi ce trebuie procesate în câteva zile cu aceleași resurse umane, la care se adaugă și marja redusă a vânzărilor, din cauza prețurilor promoționale, campaniile de reduceri de Black Friday desfășurate fără automatizare nu pot produce profit, ba dimpotrivă”, precizează Marius Panait (foto), Managing Partner Entelion Software, compania care dezvoltă platforma Teamshare. ”Cumpărătorii nu au timp să sune la call-center, pentru a verifica actualitatea informațiilor, întrucât urmăresc ofertele cele mai bune. Efectele negative apar în zilele următoare, când livrările nu se întâmplă în intervalul promis. Automatizarea proceselor previne apariția acestor situații”.
Potrivit informațiilor Teamshare, cele mai mari greutăți în perioadele cu vârf de vânzări sunt resimțite de magazinele care nu și-au automatizat și sincronizat ”bucătăria” internă cu ritmul accelerat al comenzilor, preferând să verifice, proceseze și factureze totul manual. Dacă astfel de magazine resimt un efort operațional cu până la 1000% mai mare, automatizarea proceselor scade gradul de încărcare la 100% – 200% față de situațiile normale, afirmă reprezentanții Teamshare.
Luând în calcul și marja redusă a vânzărilor, din cauza prețurilor promoționale, campaniile de reduceri de Black Friday desfășurate fără automatizare generează, în realitate, pierderi financiare într-o perioadă în care tot retailul online ar trebui să facă profit.
Potrivit acestuia, un soft integrat vine în ajutorul magazinelor online tocmai pentru a evita apariția efectului de bumerang. Odată cu integrarea tuturor sistemelor și aplicațiilor folosite de un magazin online, întregul proces prin care shop-ul preia comanda unui client este automatizat. Datele sunt comunicate direct între aplicații în timp real, fără a fi nevoie de intervenție umană, fapt ce elimină timpii de procesare a unei comenzi.
Ideal ar fi, susține Managing Partner-ul Entelion Software, ca singura operațiune rămasă în grija unui operator uman în perioade cu vârfuri de vânzări să fie transformarea unei comenzi în factură, iar restul proceselor să fie automatizate. De la inserarea comenzilor și a clienților noi în platforma de e-commerce, validarea stocurilor și sincronizarea între gestiune și platforma de e-commerce, la generarea AWB-urilor pentru livrare, automatizarea este necesară pentru eficientizarea fluxului de vânzări.
Despre Teamshare
Teamshare este o platformă de e-commerce integrată cu sisteme de contabilitate și gestiune ERP, care se adresează atât clienților business to business, cât și business to consumer. Platforma este folosită în prezent de peste 200 de clienți din România și țări ca Marea Britanie, Franța, Austria sau Rusia. Teamshare este dezvoltată de Entelion Software, companie cu capital 100% autohton, prezentă pe piața din România din 2003.





