.

În decursul celor 9 ani de activitate Nexus Electronics a observat că principala dorință a managerilor atunci când apelează la aplicații de monitorizare nu este să își spioneze angajații, ci să ințeleagă mai bine cum se desfășoară activitatea în companie. Astfel, Nexus Electronics aduce pe piața de software în premieră o integrare importantă, ce va ușura colaborarea între departamentul de vânzări si persoanele care se deplasează în teren. Integrarea este disponibilă din 15 noiembrie. Folosind sistemele Nexus Electronics integrate, managerii vor putea vedea clar cine sunt clienții cei mai importanți pentru compania lor (în funcție de valoarea contractelor câștigate), unde sunt localizați pe hartă, dar și cât de des sunt vizitați de către agenții de vânzari. Pe baza informaților obținute vor putea decide dacă modul în care se desfășoara activitățile este unul potrivit sau dacă există loc pentru îmbunătățiri în programul zilnic.

Cum funcționează legătura între cele doua aplicații?

Primul avantaj oferit de această integrare este crearea unei baze comune de puncte de interes, vizibile atât în aplicația CRM, cât și în sistemul de GPS Tracking. De fapt, atunci când o persoana din departamentul de vânzari sau suport clienți introduce în Zimplu CRM datele unei companii, poziția ei pe hartă este marcată automat în Nexus GPS Tracking, pe baza adresei înregistrate. Astfel, toate vizitele sunt înregistrate automat, fără ca angajatii ce se deplasează în teren să creeze la rândul lor puncte de interes.

Ulterior, când un agent își programează ca task o vizită la adresa respectivă sau adaugă o notiță prin care face sumarul vizitei sale, Nexus GPS Tracking va verifica dacă mașina atribuită în sistem agentului a ajuns la sediul clientului în cursul zilei și cât timp s-a aflat acolo.

Despre Nexus Electronics

Pe 15 noiembrie, Nexus Electronics sărbătorește 9 ani de la înființare. În momentul de față, compania are aproximativ 25 de angajați care contribuie la dezvoltarea a patru produse software de succes: sistemul de monitorizare prin GPS a flotelor de vehicule - Nexus GPS Tracking, aplicația Android pentru monitorizarea telefoanelor mobile - Nexus Locator, Zimplu CRM - o aplicație competitivă pentru managementul relațiilor cu clienții și Enigma 365 - o aplicație pentru monitorizarea productivității pe computerele din companie.