Ne aflăm în mijlocul unei schimbări de paradigmă în legătură cu modul în care se face presă. Inovațiile tehnologice din domeniul digital și numeroasele medii de socializare online i-au pus la dispoziție consumatorului de presă instrumentele reporterilor (orice telefon mobil inteligent este dotat cu cameră foto/video) și accesul nelimitat la diferite platforme de exprimare în scris a opiniilor (pe site-uri de socializare). În aceste condiții existența jurnalismului clasic este amenințată, iar salvarea acestei bresle poate veni, aparent paradoxal, din îmbrățișarea acestei schimbări, și nu din lupta împotriva ei. Această salvare ar putea veni sub forma conceptului de 'jurnalism în rețea' (networking journalism). Anja Kröll, șefa departamentului pentru știri interne și internaționale al cotidianului austriac Salzburger Nachrichten, a prezentat noua relație dintre jurnaliști și audiență, într-un studiu publicat de Institutul Reuters sub titlul 'Rolul jurnalismului în Era Digitală', citat de Agerpres. "Presa tradițională se află în mijlocul unei curse nebune într-un montagne russe scăpat de sub control. Presa clasică înregistrează pierderi de audiență, profit și atenție din partea publicului (...) Jurnaliștii trebuie să înțeleagă noul public și noul său comportament de contributor la crearea de știri, și nu doar de simplu consumator (...) O soluție de colaborare între jurnalist și publicul său este 'jurnalismul în rețea'", susține autoarea în materialul publicat pe site-ul reutersinstitute.politics.ox.ac.uk.
Jurnalismul în rețea sau networking journalism este un mod de a face presă în care profesioniștii din domeniu colaborează cu publicul larg pentru a obține produse media de calitate. O astfel de colaborare include relatările primite din partea publicului, interactivitate, open sourcing, apelul la portaluri deschise unde poate contribui oricine, așa cum este Wikipedia, blogging și nu în ultimul rând comunicarea permanentă prin intermediul rețelelor de socializare.
"Jurnalismul în rețea ține cont de natura colaborativă a jurnalismului din prezent: profesioniști și amatori lucrează împreună pentru a afla adevărul și a produce o informație de presă completă și cât mai exactă, luând legătura unii cu alții pentru a împărtăși fapte, întrebări, răspunsuri, idei și perspective. (Acest tip de jurnalism) recunoaște relațiile complexe din care se nasc produsele de presă de calitate (...) Cu cât jurnaliștii se comportă mai mult ca niște cetățeni, cu atât mai puternic va fi mesajul pe care-l transmit în materialele lor de presă. În jurnalismul în rețea, publicul se poate implica într-o știre înainte ca aceasta să fie redactată în varianta finală, contribuind cu relatări, întrebări și sugestii. Jurnaliștii se pot baza pe contribuția publicului pentru a redacta o știre', conform blogger-ului Jeff Javis, citat de Charlie Beckett în lucrarea sa, 'Supermedia'.
Acest concept a apărut odată cu modificarea comportamentului publicului consumator de informație de presă. Prin impactul unor medii precum Facebook, Twitter, YouTube sau WhatsApp, dar și datorită noilor dispozitive tehnologice care fac aceste medii accesibile oricând și de oriunde, așa cum sunt telefoanele mobile inteligente sau tabletele, mulți oameni nu mai doresc să rămână niște simpli consumatori de presă care așteaptă acasă, așezați confortabil, în fotolii, jurnalul de seară pentru a afla ce mai este nou. Ei doresc să îndeplinească roluri active și să participe la crearea și diseminarea de conținut media.
Știrea nu mai este produsul care prinde viață atunci când răsfoim un ziar sau când luăm telecomanda televizorului în mână. Acum a devenit un proces neliniar, rezultatul unei interacțiuni multidirecționale. Jurnalismul nu mai este o industrie de sine stătătoare.
Acest lucru devine evident dacă lăsăm statistica să vorbească. În 2015 au fost înregistrate la nivel mondial 4,9 miliarde de dispozitive smart interconectate. Conform Digital News Report, în urmă cu doi ani, aproximativ 18% dintre britanici au folosit Facebook pentru a afla știri. În 2015 acest procent a ajuns la 30%. În plus, la nivel mondial, aproximativ 1 miliard de oameni folosesc această rețea de socializare în fiecare zi în timp ce o altă rețea socială, Twitter, are în jur de 300 de milioane de utilizatori pe zi. Interesant în legătură cu Facebook și Twitter este și faptul că oamenii caută știri mai ales pe Twitter, dar aprofundează subiectele pe Facebook și apoi, foarte important, le distribuie mai departe pe platformele de socializare, le popularizează. Tinerii din prezent nu mai citesc un ziar de la prima până la ultima pagină, ci sunt mai degrabă interesați de informațiile care le sunt semnalate din grupul lor de prieteni, generându-se astfel trenduri în modul în care sunt selectate și accesate produsele de presă.
Ce înseamnă acest lucru pentru presă? În primul rând casta jurnaliștilor nu poate să-și ignore audiența iar, astfel, colaborarea dintre jurnaliști și consumatorii de presă devine nu numai necesară, ci chiar de dorit pentru că împreună pot obține mai mult decât separat.
Redacțiile de știri nu mai sunt "fortărețele" celei de-a patra puteri din stat, ci mai degrabă niște noduri aflate în centrul unor rețele vaste de comunicatori care decid informațiile suficient de interesante pentru a deveni știri, le updatează, le interpretează și le comentează până la ultimele lor consecințe.
Desigur însă că și această descentralizare a produsului de presă și cantitatea uriașă de informații la care au acces jurnaliștii doar în urma contactului cu publicul ridică unele provocări.
Astfel, ce se întâmplă atunci când jurnaliștii se confruntă cu o suprasaturare de informații sau atunci când publicul larg, cu voie sau fără voie, ajunge să disemineze informații false doar pentru a strânge click-uri sau like-uri, fiind la rândul său victima unei manipulări, sau atunci când nevoia publicului pentru o reacție rapidă duce la pierderea exactității produsului jurnalistic?
Următorul exemplu demonstrează ce se întâmplă atunci când jurnaliștii nu-și verifică suficient sursele. La data de 24 martie 2015 zborul Germanwings 4U9525 s-a prăbușit în Alpii francezi. Câteva zile mai târziu opinia publică a aflat cine a fost responsabil de acest groaznic accident: Andreas Lubitz, copilotul aeronavei s-a sinucis și a luat cu el 149 de oameni. Imediat întreaga lume a aflat cum arăta pilotul și detalii din viața lui. Fotografii ale acestuia au fost publicate pe primele pagini ale revistelor și ziarelor, au fost prezentate la televizor alături de comentarii despre circumstanțele care l-au împins să comită o astfel de crimă. Confuzia și dezinformarea s-au strecurat însă aici în contextul în care unele medii de presă au prezentat fotografia unui alt bărbat drept fotografia copilotului criminal, pornind de la niște mesaje difuzate pe Twitter. Jurnaliști din întreaga lume, aflați sub presiunea de a difuza cât mai rapid noile informații sub sigla "breaking news", au preluat această fotografie ce a circulat pe Twitter fără a-i verifica validitatea. Drept consecință, fotografia unui om nevinovat, Andreas G., a fost prezentată de presă drept fotografia unui criminal.
Într-un interviu oferit publicației 'Salzburger Nachrichten', Maria Windhager, avocatul lui Andreas G., a declarat că nu consideră presa vinovată de această confuzie. 'Internetul le permite jurnaliștilor să obțină mai multe informații și într-un mod mai rapid. Teoretic un jurnalist bun poate profita de acest lucru și poate deveni mai bun. Problema este că există prea multe surse dubioase pe care jurnaliștii le folosesc în mod necugetat. Cea mai mare tentație este viteza. Jurnaliștii găsesc o imagine pe internet și o folosesc imediat, fără să mai verifice sursa pentru că acest lucru ar necesita timp', timp în ce publicații concurente pot publica informația pe care tu încă o verifici.
Din acest caz se pot trage două concluzii: în primul rând, intră în discuție necesitatea unei noi etici a jurnalismului în era digială, o etică direcționată spre jurnaliștii care se confruntă cu proliferarea informațiilor neverificate sau de-a dreptul mincinoase publicate cu ușurință în mediul online. Astfel, chiar dacă se știe că foarte multe dintre informațiile publicate online nu sunt adevărate, ziarele și alte medii de presă folosesc în continuare Facebook ca pe un valoros instrument de cercetare.
În al doilea rând, redacțiile de știri ar trebui să dispună de un set de instrucțiuni și de proceduri despre cum să folosească astfel de informații înainte să se producă vreun dezastru sau eveniment ce poate fi folosit drept breaking news.
O soluție este cea adoptată de unele redacții de știri care oferă informațiile publicului larg imediat ce sunt disponibile, fără a fi verificate, citând cu exactitate sursa și avertizându-și publicul că informația nu este încă verificată. Această soluție se bazează pe capacitatea publicului de știri de a discerne credibilitatea unei informații și astfel transferă o parte din responsabilitatea informării corecte de pe umerii jurnaliștilor în curtea consumatorilor de presă.
O astfel de abordare nu poate fi însă viabilă, conform autoarei acestui studiu, Anja Kroll, pentru că jurnaliștii muncesc într-un domeniu în care credibilitatea este mai importantă decât oricând.
Ce poate fi făcut? O soluție aplicată de BBC News este cea a deschiderii unui hub pentru știrile și informațiile provenite de la publicul larg: UGC Hub (User Generated Content) — locul unde 15 jurnaliști procesează volumul mare de informații primit de BBC de la publicul său. În cadrul acestui hub sunt adunate informații care apoi sunt verificate cu instrumentele clasice ale jurnalismului — contactul telefonic sau intervievarea martorilor. Această abordare produce informații noi și de încredere.
Această variantă nu poate fi considerată o soluție, din punct de vedere al impactului financiar, de către companiile mai mici de presă care nu dispun de un număr suficient de ridicat de jurnaliști bine pregătiți și cu experiență pentru a verifica astfel de informații. Și acesta este un punct de vedere valid, susține autoarea studiului, însă conceptele de jurnalism în rețea și de cogenerare a știrilor alături de public necesită investiții într-o infrastructură menită să asigure credibilitate vectorului de presă. Este o investiție în marcă, pentru notorietatea respectivei companii de presă, iar notorietatea brandului poate asigura supraviețuirea companiilor de presă cu tradiție în fața noilor intrări pe piața media. După cum remarca John V. Pavlik în lucrarea sa 'Journalism and new media': "Încrederea este liantul care menține redacțiile de știri și-i fidelizează pe cititorii de presă de un anumit ziar sau de altul".
Este evident că adevărul celor relatate este un principiu cardinal al jurnalismului, în special în prezent, când atât creatorii de presă cât și consumatorii se confruntă cu o supraîncărcare informațională. Oamenii nu au timpul necesar pentru a verifica toate informațiile pe care le găsesc în mediul online și de aceea au nevoie de un brand recunoscut de presă care să facă acest lucru pentru ei. Pe scurt, oamenilor le place să folosească site-urile de socializare dar nu au neapărat și încredere în conținutul pe care-l găsesc acolo. Astfel, jurnaliștii trebuie să fie conștienți de importanța verificării faptelor și surselor pentru că aceste verificări se reflectă direct asupra modului în care este perceput brandul pentru care lucrează. În caz contrar, dacă brandul este decredibilizat, consumatorii de presă vor alege un altul.
Trushar Barot, editor la BBC UGC, explică pe scurt strategia aplicată de trustul de presă din Marea Britanie: "dacă ai făcut verificări și ai încă dubii, nu folosi informația!".
În ceea ce privește oportunitățile deschise de acest nou tip de jurnalism, ele sunt bine exemplificate de cazul așa-numitului miracol de pe râul Hudson: la 15 ianuarie 2009 un avion Airbus A320 s-a prăbușit în râul Hudson. Acest incident aviatic i-a transformat în eroi pe căpitanul aeronavei și pe secund care au reușit să salveze pasagerii aterizând forțat în apele râului Hudson, New York, după ce ambele motoare ale aeronavei au fost pierdute. Toți cei 155 de pasageri și membri ai echipajului au fost salvați, iar o fotografie de la fața locului a devenit celebră. Această fotografie nu a fost realizată de vreun reporter, ci de un bărbat care întâmplător a asistat la accident de pe un feribot și a postat fotografia pe Twitter. Aproape toate televiziunile americane au folosit această fotografie care a apărut și pe prima pagină a ziarelor din ziua următoare.
Acest caz demonstrează că folosirea conținutului produs de public îi oferă jurnalistului avantajul vitezei, un avantaj extrem de important pentru jurnaliștii de breaking news.
În prezent veniturile obținute din vânzarea produselor clasice de presă sunt în declin accentuat. Oamenii pur și simplu nu mai cumpără ziare, iar un consumator de presă care a renunțat să mai cumpere un ziar nu trece neapărat în grupul celor care frecventează site-ul respectivei publicații. Ne aflăm într-un proces de schimbare de paradigmă în presă, accentul fiind mutat de la mijloacele convenționale de diseminare a informației (presă scrisă, radio, TV) către mediul online. Jurnalismul în rețea poate reprezenta oportunitatea care să câștige și să fidelizeze consumatori de presă pentru trusturile media. Prin colaborarea dintre jurnaliștii profesioniști și reporterii de ocazie ajung noi și noi știri pe fluxurile și site-urile organismelor de presă, iar dacă publicul larg are șansa de a contribui la crearea știrilor, atunci crește și dorința sa de a consuma respectivele știri și de a reveni pe platforma unde sunt postate, atât pentru a citi și reacțiile altora, cât și pentru a căuta noi știri și informații.
