.

SoftOne Technologies, compania mamă a SoftOne România, furnizor de servicii și soluții Cloud ERP recunoscute la nivel internațional, are un nou acționar majoritar. Olympia Group, deținut de omul de afaceri Panos Germanos, a făcut o investiție importantă în SoftOne Technologies și a achiziționat 33.34% din companie. “Investiția făcută de Olympia Group este un pas important pentru evoluția SoftOne la nivel european. Acest pas va aduce cu siguranță o schimbare pozitivă, inclusiv în ceea ce privește consolidarea SoftOne România pe plan regional”, precizează Haris Zachariades (foto), CEO SoftOne România.
 
Olympia Group are o tradiție de peste 35 de ani în Grecia, iar în prezent are peste 5.500 de angajați. Cu 20 de ani de dezvoltare continuă pe piețele internaționale, Olympia Group activează în mai multe sectoare: telecomunicații, retail, tehnologie și distribuție. “Participația în SoftOne Technologies reprezintă intrarea noastră în sectorul software, unde dezvoltăm un parteneriat bazat pe beneficii reciproce”, precizează Kostas Karafotakis, General Manager, Olympia Group.
 
Olympia Group va acționa ca un catalizator pentru extinderea SoftOne și pe alte piețe internaționale, precum Polonia și țările din nord-estul Europei.
 
SoftOne are un model unic de afaceri, bazat pe distribuția soluțiilor prin intermediul rețelei de parteneri cu expertiză în aplicațiile Soft1, care permite creșterea șanselelor companiilor de a-și îmbunătăți productivitatea.
 
SoftOne are în prezent 40 de parteneri în România, de unde coordonează inclusiv activitatea altor 10 la nivel regional – Cipru, Bulgaria, Albania, Rusia, Republica Moldova și Serbia.