
WikiLeaks a difuzat pe 27 iulie fișiere despre care afirmă că sunt înregistrări audio scoase din e-mailuri ale Comitetului Național Democrat și obținute prin piratarea serverelor partidului democrat din Statele Unite, informează Reuters, citată de Agerpres. Această ultimă difuzare, care intervine în mijlocul Convenției Naționale Democrate unde Hillary Clinton a fost numită oficial candidat al partidului la președinție, este al doilea lot dintr-o serie ce a zguduit profund partidul și a determinat-o pe președinta organizației, Debbie Wasserman Schultz, să-și anunțe demisia.





