.

Cele mai importante știri legate de alegerile parlamentare pot fi citite cu ajutorul primului Facebook Messenger NewsBot din România, un robot conversațional în limba română, care îi ajută pe utilizatori să parcurgă subiectele zilei într-un mod ușor, interactiv și practic.  Astfel, cei care vor accesa robotul de știri Agerpres la adresam.me/agerpres vor putea citi, utilizând Facebook Messenger, știri în limba română pe orice temă, printr-o simplă căutare.

Robotul conversațional oferă trei funcții. Astfel, utilizatorii pot tasta orice cuvânt pentru a primi cele mai noi știri pe tema respectivă. Prin utilizarea funcției "azi" va fi afișat cuprinsul celor mai importante subiecte ale zilei, iar în baza funcției "noi" vor fi furnizate cele mai noi știri, live sau pe baza unui abonament gratuit, livrat în fiecare seară, la ora 19,00, direct prin Facebook Messenger.

Subiectele zilei de 11 decembrie 2016 includ: alegerile parlamentare din România, tranziția prezidențială din Statele Unite, războiul din Siria și criza refugiaților.

Robotul conversațional Agerpres este parte a proiectului Agerpres Innovation Lab, o inițiativă a Agenției Naționale de Presă dedicată creării unui mediu de inovare, care vizează testarea și implementarea celor mai noi tehnici de producție și distribuție media la nivel național și internațional.

Pe lângă implementarea unui NewsBot pe Facebook Messenger, un alt proiect Agerpres Innovation Lab este crearea unui nou conținut bazat pe arhiva fotografică a agenției. Astfel, în fiecare zi, pe pagina de Facebook a Agerpres puteți urmări imaginea zilei din arhiva fotografică.

Robotul în limba engleză, AGERPRES NewsBot, a fost lansat în cadrul evenimentului organizat de către Agenția Națională de Presă și Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizația Națiunilor Unite, la sediul ONU, pe 30 noiembrie 2016.