.

 

 

Șapte proiecte propuse de autorități și companii din România fac parte selecția primului apel de propuneri din cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE). Volumul total de finanțare furnizat de UE este de circa 862,5 milioane de euro, gradul de co-finanțare din fonduri europene fiind de 85%. Aproape 4,8 miliarde de euro au fost alocate statelor membre eligibile pentru Fondul de coeziune. Un alt criteriu de evaluare a fost contribuția la alte acțiuni prioritare ale Comisiei Europene (CE), cum ar fi Uniunea energetică sau Piața Unică Digitală.

Soluții inovatoare și durabile în materie de mobilitate
Proiectele selectate ( conf. Lista II) vizează studii de fezabilitate și lucrări de reabilitare în domeniul infrastructurii de căi ferate, precum și a celei portuare pe apele de interior. Pe ansamblu, CE a propus alocarea unor fonduri UE în valoare de 13,1 miliarde de euro pentru 276 de proiecte din domeniul de infrastructură transporturi. Se estimează că aceste investiții vor debloca cofinanțări suplimentare publice și private în valoare totală de 28,8 miliarde de euro.

Proiectele selectate se referă, în principal, la rețeaua transeuropeană centrală de transport. Printre beneficiarii acestora se numără inițiative ca: Rail Baltica, tunelul de bază Brenner, calea navigabilă Seine-Escaut, podul Caland sau Fehmarn Belt Fixed Link (tunel care leagă în mod permanent insulele Fehmarn și Lolland). Inițiativele de mai mică amploare includ proiecte transfrontaliere între Groningen și Bremen, linia de cale ferată Rinul de Fier, planuri de implementare a GNL sau proiecte de ameliorare a navigabilității pe Dunăre.

„Am deosebita plăcere de a propune cel mai vast plan de investiții realizat vreodată de UE în domeniul transporturilor. Proiectele pe care le-am selectat vor aduce beneficii atât cetățenilor, cât și firmelor, prin modernizarea infrastructurii și prin eliminarea blocajelor existente. De asemenea, proiectele vor promova soluții inovatoare și durabile în materie de mobilitate. Aceste investiții fără precedent reprezintă o contribuție majoră la agenda Comisiei privind creșterea și crearea de locuri de muncă. Implementarea rețelei transeuropene de transport ar putea crea până la 10 milioane de locuri de muncă și ar putea determina majorarea PIB-ului european cu 1,8 % până în 2030”, susține Violeta Bulc, comisarul european pentru transporturi.

Ce urmează
Propunerea de decizie de finanțare trebuie să fie adoptată în mod oficial de către Comitetul Mecanismului pentru interconectarea Europei, care se va întruni la data de 10 iulie 2015. Ulterior, Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA) va elabora acordurile de grant individuale, care vor fi semnate cu beneficiarii proiectelor în a doua jumătate a anului 2015.

Scurt istoric MIE
Lansate în septembrie 2014, apelurile de propuneri din cadrul MIE au atras peste 700 de propuneri, care au totalizat nevoi de finanțare de trei ori superioare fondurilor prevăzute. Acest lucru a permis Comisiei Europene să selecteze proiectele cu cea mai mare valoare adăugată la nivel european și care să garanteze, în același timp, o distribuție echilibrată din punct de vedere geografic și între diferitele modalități de transport (aer, apă, rutiere, căi ferate etc.).
Alături de viitorul Fond european pentru investiții strategice (FEIS), MIE va juca un rol major în reducerea diferențelor în materie de investiții din Europa, care reprezintă o prioritate esențială a CE. Prin crearea unor condiții mai favorabile creșterii și creării de locuri de muncă, MIE va aduce beneficii care vor depăși cadrul domeniului transporturilor, reflectându-se asupra întregii economii europene.

Documentație utilă
1. Comunicat de presă integral
2. Lista proiectelor propuse pentru finanțare I
2. Lista proiectelor  propuse pentru finanțare II
3. Mecanismul pentru interconectarea Europei (pagina DG MOVE)
4.
INEA - Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele
5. Studiul Fraunhofer privind costurile nefinalizării TEN-T

 
     
 

 

Sursa: Ion VACIU