.

Cursa pentru cucerirea pieței dedicate casei digitale a început în trombă, producătorii de console video pentru jocuri, companiile de televiziune prin cablu și satelit sau producătorii de PC-uri și combine multimedia (set-top box-uri) încercând cu toții să câștige o porție din această piață aflată în continuă creștere. Însă câștigâtorii acestei curse ar putea fi companiile telecom și furnizorii acestora, conform unui studiu publicat recent de iSuppli Corp. Companiile de servicii telecom investesc miliarde de dolari în upgradarea rețelelor, pentru a putea oferi utilizatorilor servicii video de înaltă calitate în timp real.

iSuppli definește casa digitală ca un set de produse electronice domestice, incluzând aici toate sistemele de televiziune, sistemele audio, jocurile video și media playerele portabile ce se pot conecta la rețele de comunicații locale. În timp, alte elemente domestice vor fi adăugate schemei casei digitale, inclusiv sistemele de securitate, controlul aerului condiționat sau supravegherea video. Odată ce aceste sisteme vor fi conectate la rețeaua unei gospodării, ele vor putea fi controlate via IP, prin intermediul unei rețele WAN (Wide Area Network).
Realizând că trebuie să ofere servicii mai atractive decât ale celorlalți competitori dacă doresc să câștige o cotă cât mai mare din această piață, furnizorii de servicii telefonice își extind propriile rețele pentru a oferi gateway-uri rezidențiale în gospodăriile utilizatorilor. Prin integrarea gateway-urilor în rețelele existente, furnizorii de servicii pot efectua de la distanță managementul și mentenața gateway-ului, cât și a altor aplicații cheie din casă, precum combinele multimedia bazate pe IP (Internet Protocol).
În timp, schimbările ce vor interveni în topologia rețelelor vor permite companiilor telecom să ofere servicii cu valoare adăugată, generatoare de venituri, abonaților lor. În plus, pentru a manevra traficul și conținutul din WAN-uri, gateway-ul va putea să se ocupe de managementul traficului din rețeaua unei gospodării. Viitoarele gateway-uri în bandă largă vor crea oportunități importante pentru producătorii de design original și furnizorii acestora.
Până în 2010, iSuppli prevede că gateway-urile în bandă largă de următoare generație vor reprezenta 15% din totalul modem-urilor livrate de companiile telecom și 25% din totalul veniturilor generate de modem-urile în bandă largă.

Diferențierea generației următoare
Furnizorii de echipamente ce se adresează acestei piețe trebuie să se concentreze pe faptul că aceste gateway-uri de următoare generație sunt o parte integrantă a rețelelor companiilor telecom. Echipamentele furnizate vor trebui să suporte o suită software robustă, care să permită companiilor telecom aprovizionarea, mentenanța și monitorizarea gateway-ului și a celorlalte dispozitive conectate la el. Odată cu furnizarea acestor dispozitive în volum, această piață va deveni o importantă arie de diferențiere a produselor.
În primele etape ale pieței, furnizorii de gradul 2 sau 3 se vor confrunta cu un obstacol major: clienții pentru gateway-urile în bandă largă de următoare generație sunt companiile telecom și cei de tip CLEC (Competitive Local Exchange Carrier). iSuppli crede că aceste companii telecom își vor defini propriile specificații unice pentru gateway-urile rezidențiale de următoare generație folosite în rețelele lor.

Conectarea cu furnizorii Sistem-on-chip
Pentru furnizorii de chip-uri, tendința chip-urilor destinate gateway-urilor în bandă largă va fi către chip-uri de tip Sistem-on-chip (SOC). Companiile telecom cer ca furnizorii de echipamente să reducă costurile acestora, oferind în același timp performanțe crescute. Pentru a întruni aceste cerințe, furnizorii de echipamente cred că direcția cea mai bună este cea a chip-urilor SOC.
Pe termen scurt, oportunitățile pentru furnizorii de chip-uri ce oferă doar procesorul sau doar transmițătorul ar putea persista, însă iSuppli se așteaptă ca următoarea generație de gatway-uri rezidențiale (NGRG) să devină mai bine definită, arhitectura SOC urmând să devină dominantă pe piața chip-urilor. Pentru a rămâne pe piață pe termen lung, furnizorii de chip-uri vor trebui să se orienteze către tehnologii de tip SOC.
Furnizorii de echipamente trebuie însă să recunoască faptul că fiecare regiune este diferită, performanțele cerute de către gateway-urile rezidențiale din SUA fiind foarte diferite de către cele cerute în Franța sau China. Atunci când vor dezvolta și vor comercializa noi produse furnizorii de echipamente trebuie să aibă în vedere aceste diferențe regionale. Furnizarea unor echipamente cu performanțe mai mari decât cele necesare ar putea produce un preț mediu de vânzare foarte mare, în timp ce echipamentele cu performanțe sub cele cerute ar putea face ca acestea să nu poată fi comercializate pe piața respectivă.