.

Până în data de 12 octombrie 2006, ora 17.00, termenul limită stabilit, la invitația Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, au depus scrisori de interes un număr de 10 bănci de investiții interesate să ofere consultanță financiară în procesul de privatizare a Companiei Naționale Poșta Română S.A.

Aceste bănci sunt: consorțiul format din BNP Paribas și Frontier Economics; consorțiul format din CA~IB, Rothschild&Sons, Ernst&Young și CMS Cameron McKenna; consorțiul format din Daiwa Sec SMBC și KPMG; Enterprise Capital; FinansInvest; consorțiul format din Goldman Sachs și Erste Bank; Lazard; PriceWaterHouseCoopera UK; cons! orțiul format din Raiffaisen Centrobancage, RIAG, RCI și RIR; consorțiul format din Wood&Company Financial Services și Alpha Finance România.

'Conform Capitolului 20 al programului de guvernare, privind politica în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor, am inițiat procesele de privatizare ale activelor statului deținute la companiile de poștă și telecomunicații. Dorim ca aceste procese să se desfășoare în condiții de concurență loială și de transparență, iar consultantul care va fi selectat pentru privatizarea Companiei Naționale Poșta Română S.A. să asigure desfășurarea programului în cele mai bune condiții', a declarat Ministrul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Zsolt Nagy.

În perioada imediat următoare, scrisorile de interes vor fi analizate și evaluate, toți candidații urmând a fi notificați asupra rezultatelor pr! ocesului de pre-calificare, iar firmele aflate pe lista scurtă! vor fi invitate să intre în posesia caietului de sarcini.