.

Fundația Vodafone România a organizat pe 22 octombrie “Gala Fundației Vodafone – 16 ani de fapte bune” la care au participat reprezentanți ai ONG-urilor partenere, donatori și voluntari ai Fundației, clienți business Vodafone România, membrii Board-ului Fundației Vodafone România, precum și personalități publice, printre care și Irina-Margareta Nistor, Președintele Onorific al Fundației Vodafone, Excelența Sa, Paul Brummell, Ambasadorul Marii Britanii la București. Evenimentul a fost prilejuit de aniversarea a 16 ani de existență a Fundației Vodafone România, prima fundație corporativă din România, care a fost alături de comunitate și societatea civilă din 1998. “16 ani înseamnă pentru noi peste 600.000 de beneficiari, peste 768 de proiecte finanțate, peste 17 milioane de euro investiți. Dincolo de aceste cifre, însă, stau oamenii din spatele proiectelor, devotamentul lor și pasiunea cu care sunt alături de noi, pentru a face, an dupa an, și mai multe fapte bune. Prin programele noastre, încercăm să ajutăm un număr cât mai mare de beneficiari, nu doar din orașele mari, ci și din zonele rurale, din comunități izolate. Pentru noi, nu există organizații mici sau mari, așa cum nu există cauze mai importante sau mai puțin importante. Există doar credința fermă că tehnologia poate îmbunătăți, cu adevărat, viața oamenilor”, precizează Florina Tanase (foto), Director Legal & External Affairs, Vodafone România și Membru în Consiliul de Administrație  al Fundației Vodafone România.
 
În cadrul Galei, Fundatia Vodafone Romania a acordat 5 premii distincte pentru 13 organizatii partenere sau persoane cu care Fundatia a implementat proiecte importante, in anul anterior: 
 
Premiul pentru Pionierat, Curaj si Perseverenta:
 
Maria Culescu, presedinte Asociatia M.A.M.E si Voluntar de Profesie in editia din 2013 a programului: va inaugura in acest an propriul centru al Asociatiei, destinat copiilor diagnosticati cu afecţiuni medicale grave, care sa furnizeze servicii de recuperare si suport).
 
Dr. Violeta Necula, medic primar ORL la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Cluj: anul acesta, dna dr. Violeta Necula a dezvoltat si implementat proiectul "Ottoscreen" in 4 maternitati din orasele Zalau, Alba Iulia, Bistrita si Sighetul Marmatiei; cele 4 maternitati au fost dotate cu aparate de otoemisiuni acustice, cu ajutorul carora se testeaza auzul nou-nascutilor si se pot diagnostica timpuriu copiii cu hipoacuzie. 
 
Premiul pentru Originalitate si Impact in Comunitate :
 
Fundatia Motivation Romania: anul acesta, Fundatia Vodafone Romania a derulat, impreuna cu Fundatia Motivation, programul Caravana Mobilitatii, o initiativa pilot in Romania, prin intermediul careia au fost ajutate 105 persoane cu dizabilitati locomotorii din zone rurale din judetele: Alba, Bacau, Constanta, Neamt si Tulcea. Persoane care nu au acces la servicii de specialitate au primit echipamente de mobilitate personalizate si au beneficiat de service si reparatii gratuite pentru echipamentele pe care le foloseau in mod curent. 
 
Premiul pentru excelenta in colaborarea dintre institutii si organizatii neguvernamentale:
 
Dr. Catalin Cirstoveanu, seful sectiei de terapie intensiva nou-nascuti de la spitalul Marie Curie din Bucuresti: a avut convingerea ca tehnologia poate salva viata unor copii. Fundatia Vodafone a implementat, in parteneriat cu domnul doctor Catalin Cirstoveanu, o solutie de telemedicina unica in Europa, menita sa ii ajute pe medici sa vizualizeze de la distanta, in timp real, semnele vitale ale pacientilor si sa intervina atunci cand este nevoie.
 
Alex Popa, Presedintele Asociatiei Inima Copiilor:  a coordonat si s-a implicat direct in gestionarea procesului de constructie a noii sectii de terapie intensiva de la Spitalul Marie Curie din Bucuresti, care este actualmente cea mai moderna sectie de terapie intensiva nou-nascuti din Sud-Estul Europei
 
Premiul pentru Voluntariat:
 
7 organizatii au primit anul acesta Premiul pentru Voluntariat, pentru exemplul dat in motivarea si implicarea angajatilor Vodafone Romania in activitati de voluntariat: Asociatia React, Fundatia Hospice Casa Sperantei, Fundatia Special Olympics, Asociatia Little People, Asociatia Ateliere fara Frontiere, Asociatia Diaconia Ajutor International, Asociatia Hercules. Impreuna cu aceste organizatii, Fundatia Vodafone Romania a organizat, anul acesta, 14 actiuni de voluntariat la care au participat 303 voluntari din randul angajatilor Vodafaone. Voluntarii au donat sange, au participat la competitii de sport unificat, au mers in vizita si au distribuit pachete la domiciliul pacientilor de boli incurabile, au organizat campanii de strangere de fonduri pentru partenerii nostri, au citit povesti copiilor bolnavi, au ajutat copiii la pregatirea temelor, au construit case pentru familii nevoiase, fara adapost. 
 
Premiul Mobile for Good:
 
Asociatia Caritas Alba Iulia – Asistenta Medicala si Sociala: a desfasurat proiectul “Singur Acasa cu Mobilul”, avand ca beneficiari 520 de persoane varstnice care au nevoie de ingrijire la domiciliu. Beneficiarii programului sunt persoane cu varste cuprinse intre 60 si 90 de ani, din judetele Alba, Covasna, Harghita, Hunedoara si Mures. Fundatia Vodafone a oferit 520 de telefoane, echipate cu buton de panica, ce pot fi utilizate in situatii de urgenta si pot alerta asistentii sociali, in timp real. Proiectul face parte din “Mobile for Good”, cel mai amplu program din Romania care foloseste tehnologia mobila pentru a imbunatati viata oamenilor. 
 
Fundatia Vodafone Romania este o organizatie non-guvernamentala romaneasca cu statut caritabil, distincta si independenta de operatiunile comerciale ale companiei, infiintata in 1998. In cei 16 ani de activitate, Fundatia Vodafone Romania a finantat peste 768 de programe in beneficiul copiilor, batranilor, persoanelor defavorizate si tinerilor cu dizabilitati intelectuale sau locomotorii. Pana in prezent, Fundatia Vodafone a investit 17 milioane Euro in proiecte desfasurate de organizatiile non profit partenere. Mai multe detalii despre programele Fundatiei se regasesc pe www.fundatia-vodafone.ro, www.facebook.com/fundatiavodafone, http://fundatiavodafone-blog.ro