.

Soft Artists a lansat cea mai nouă aplicație care te ține la curent cu toate știrile preferate de pe Internet, direct pe smartphone-ul sau tableta ta. "Am creat acest produs din dorința de a usura accesul la informație. Performanța care am avut-o în vedere se regăsește într-o aplicație deosebit de utilă, care reduce consumul bateriei la un nivel minim, obținându-se o viteză de încărcare superioară oricărui alt browser nativ, atât pe mobile cât si pe desktop" precizeaza George Jippa, CTO. WebReader este un rss reader performant ce permite abonarea automată și anonimă la orice site, blog sau RSS feed. Cu ajutorul acestei aplicații, accesul la știrile online de ultimă oră (complete, cu conținut de imagine, audio si video) este acum posibil inclusiv în lipsa conexiunii la internet, atunci când nu suntem acasă sau la birou.

WebReader a fost special creat pentru a aduce utilizatorului un plus de eficiență, atât în ceea ce privește consumul de timp, cât și cel de energie. Aplicația permite vizualizarea articolelor din site-urile favorite, fără a mai pierde timpul accesându-le zilnic pe fiecare in parte, ci printr-o previzualizare directă, într-unul din cele trei moduri disponibile: pictogramă, sumaruri si titluri.

De asemenea, sistemul de selectare a informației noi fără a mai încărca întreaga pagină web, face din WebReader o aplicație ideală pentru utilizatorii fideli ai dispozitivelor mobile, prin diminuarea costului generat de traficul de date.

WebReader este disponibil incepând cu luna septembrie in magazinele Apple App Store, BlackBerry App World, Amazon Appstore for Android si Google Play.