.

Adunarea Generală a Acționarilor RCS&RDS , una dintre cele mai mari companii de telecomunicații din România - cu afaceri și în alte țări europene -, a aprobat în unanimitate în data de 7 mai contractarea unor împrumuturi de până la 800 de milioane de euro, pe o durată de cel mult zece ani, potrivit unui document publicat de companie în Monitorul Oficial. "Acționarii care au participat la ședința adunării generale ordinare au adoptat, cu unanimitate de voturi, următoarele hotărâri: 1. Se aprobă contractarea de către Societate a unuia sau mai multor împrumuturi în valoare totală de până la opt sute milioane euro sau echivalentul acestei sume în orice altă monedă, pentru o durată care nu va depăși 10 ani. Astfel de împrumuturi (denumite în continuare în mod generic împrumuturile) pot fi obținute de la bănci, instituții financiare, fonduri de investiții, românești sau internaționale, și/sau de la orice alte entități private (afiliate sau terți), inclusiv, fără a se limita la, prin încheierea unuia sau a mai multor contracte de finanțare", potrivit datelor din documentul publicat în Monitorul Oficial din data de 31 mai.