.

Pe 17 octombrie OAREC organizează la Bruxelles cel de-al 4-lea Forum al părților interesate. Acest eveniment major în sectorul telecomunicațiilor se va concentra în acest an pe programul de activitate al OAREC pentru 2017, precum și pe revizuirea în curs a cadrului de reglementare pentru comunicațiile electronice. În acest context, forumul va fi o ocazie de a discuta, în special, două aspecte importante: asigurarea conectivității pentru fiecare cetățean european și facilitarea dezvoltării economiei digitale. Aproximativ 220 de participanți sunt așteptați să participe la forum și să interacționeze cu vorbitorii, printre care numeroși actori din mediul digital și al telecomunicațiilor.
 
Care sunt soluțiile pentru a oferi conectivitate fiecărui cetățean? 
 
Asigurarea conectivității pentru fiecare cetățean este o prioritate absolută, recent reafirmată de Comisia Europeană. În acest sens, investițiile din partea operatorilor, precum și soluțiile inovatoare capabile să faciliteze implementarea, sunt esențiale pentru a răspunde nevoilor în schimbare rapidă ale utilizatorilor finali. Prima masă rotundă va oferi posibilitatea de a analiza aceste soluții diferite și de a aduce în discuție rolul pe care trebuie să îl joace reglementarea în raport cu acestea. 
 
În cadrul primului grup de discuții, moderat de Sharon White, director executiv al autorității de reglementare britanice Ofcom, vorbitorii își vor prezenta opiniile cu privire la aceste aspecte: 
 
- Pilar del Castillo, deputată în Parlamentul European; 
 
- Eelco Blok, director general al operatorului olandez KPN; 
 
- Xavier Niel, vicepreședinte al consiliului de administrație și director de strategie al Iliad; - Sam Crawford, fondatorul SamKnows 
 
Potențarea economiei digitale. Ce rol revine investițiilor și reglementării? 
 
Dezvoltarea economiei digitale este, de asemenea, supusă unei atenții puternice. Acest mediu în schimbare rapidă este o sursă de inovare, de noi actori și de noi servicii, dar și de multe provocări în materie de reglementare, după cum a demonstrat-o dezbaterea privind neutralitatea rețelei. La polul opus, se poate aduce în discuție impactul reglementării, dar și al investițiilor, asupra acestui sector și rolul lor de promotor al inovării. Împreună cu principalele evoluții din acest sector, această chestiune va fi unul din principalele subiecte discutate la cea de-a doua masă rotundă. 
 
Printre vorbitorii care vor interveni la această masă rotundă, moderată de Johannes Gungl, director general al autorității de reglementare austriece RTR, îi menționăm pe: 
 
- Gavin Patterson, director general al BT Group; 
 
- Martin Kaiser, divizia VP Services din cadrul Hager Group; 
 
- Annina Koskiola, director general al Proximi.io; 
 
 - și Winston Maxwell, renumit expert în domeniul neutralității rețelei. 
 
Pe parcursul diferitelor mese rotunde, forumul va oferi totodată ocazia de a culege opiniile participanților cu privire la programul de activitate al OAREC pentru 2017, care se va concentra în special pe teme precum provocările în materie de conectivitate, internetul deschis și revizuirea cadrului. 
Wilhelm Eschweiler, președintele OAREC 2016, și Sébastien Soriano, președintele OAREC 2017, vor ține discursul de deschidere. Forumul va fi închis de comisarul Oettinger. 
 
Evenimentul este deschis publicului și va fi transmis în direct pe pagina de internet a OAREC http://www.berec.europa.eu/. Toată lumea este invitată să interacționeze sau să adreseze întrebări vorbitorilor pe Twitter, prin hashtagul #BERECforum