
La prima ediție a Congresului 3GSM de la Barcelona, compania franceză Alcatel a venit cu anunțuri și demonstrații de soluții avansate pentru broadband mobil, platforme IP/IT bazate pe AdvancedTCA, NGN mobil și IMS.
Cu o creștere anuală a vânzărilor de 23,7% în 2005, când acestea au totalizat 4 mld. euro, Alcatel asigură soluții și servicii pentru mai mult de 360 de operatori mobili ai lumii, din care 40 câștigați drept clienți în 2005. Cu o strategie de creștere orientată pe piețele în curs de dezvoltare - unde un total estimat la peste 4 mld. de oameni au acces insuficient la servicii telecom - Alcatel deține o cotă de piață medie de 18% pe aceste piețe, medie care urcă notabil la 28% în Africa. Jucător cheie pe piața de TV mobil, muzică și video mobile și plăți convergente, Alcatel deține peste 20% din piețele video și a celor de plăți mobile. Pe segmentul video, soluțiile Alcatel susțin peste 20% din utilizatorii de video mobil ai lumii. Compania este nr. 1 mondial la soluții de plăți, cu peste 200 milioane de utilizatori preplătiți deserviți pe întreg globul.
Acces mobil în bandă largă
În 3G, Alcatel are acum 18 clienți și mai multe teste și instalări HSDPA. În WiMAX, în 2005 producătorul a anunțat 10 noi clienți și lansarea primei soluții IMS prin WiMAX.
- Stație de bază WiMAX mobil:
La Barcelona, Alcatel a prezentat noua sa stație de bază Evolium pentru WiMAX mobil, bazată pe standardul IEEE 802.16e-2005, care va deveni disponibilă comercial la mijlocul lui 2006.
- Acord cu Samsung: De asemenea, Alcatel a anunțat un parteneriat cu Samsung pentru realizarea interoperabilității între infrastructura mobilă WiMAX a Alcatel (Wibro în Coreea) și terminalele Samsung.
- Progrese HSDPA: Alcatel a demonstrat apeluri mobile de date la 3,6 Mbps pe terminale Samsung și servicii de date mobile cu carduri PC de la Novatel Wireless și Option.
- HSUPA: Alcatel a demonstrat viteze pe uplink între 2 și 5 Mbps.
- Evoluția 3G: Alcatel și-a expus viziunea asupra evoluției viitoare a 3G, inclusiv asupra software-defined radio (SDR) și 3G Long Term Evolution (3G LTE)
Transformarea rețelelor
Operatorii mobili se confruntă cu creșteri masive de trafic datorate noilor servicii de voce și de date. În plus, ei au de făcut față competiției unui număr în creștere de noi intrați, inclusiv operatori ficși și furnizori de Internet. În paralel, ei trebuie să facă față proliferării noilor tehnologii. Ca lider consacrat în NGN mobil, cu 12 noi clienți câștigați în 2005 și 20 de teste în desfășurare, Alcatel are acum peste 100 de implementări comerciale cu o capacitate instalată de peste 25 milioane de utilizatori.
Pe frontul IMS, Alcatel a acumulat 70 de implementări pregătite pentru IMS și 20 de teste și implementări IMS. În plus, Alcatel a format un parteneriat cu Capgemini pentru dezvoltarea împreună de aplicații și servicii IMS. Pe partea de rețea bazată pe IT, Alcatel are la activ mai multe teste și implementări ale soluțiilor sale de SGSN bazate pe AdvancedCTA și de Home Location Register de nouă generație.
Soluții de plată
Alcatel este liderul mondial în soluții de plată, cu peste 100 de operatori mobili folosindu-i soluțiile de cartele preplătite și peste 20 soluțiile de plăți convergente.
În plus, compania a anunțat la Barcelona un acord de dezvoltare cu Oracle pentru sisteme de facturare convergente de nouă generație. Soluția urmează să integreze motorul de monitorizare în timp real al Alcatel cu suita de aplicații Oracle CRM/ERP (customer relationship management/ enterprise resource planning) și se va adresa operatorilor mobili și de linii fixe, cărora le va simplifica introducerea și administrarea de modele diferențiate de tarifare.
Muzică și video mobile
În video și muzică mobilă, Alcatel are peste 80 de clienți, inclusiv Telefonica în Spania și Mexic și T-Mobile. În prezent, peste 20% din toți utilizatorii de TV mobil din lume se bazează pe tehnologie Alcatel. Soluția de TV mobil interactiv a companiei oferă utilizatorilor 2.5G/ EDGE și 3G/UMTS conținut personalizat și interactiv, transmisii TV în direct și posturi mobile dedicate.
La Barcelona, compania a anunțat o inițiativă 'TV mobil nelimitat pentru piața de masă', o ofertă adresată operatorilor cu rețele 3G, dar care combină tehnologia unicast 3G cu tehnologiile broadcast digitale terestre și prin satelit pentru a susține un număr nelimitat de canale către o audiență mobilă nelimitată pe o acoperire nelimitată. Pentru transmiterea posturilor TV consacrate, Alcatel propune refolosirea locațiilor și antenelor 3G și extinderea lor cu repetitoare S-Band, asigurând calitate optimă în interiorul clădirilor și în urban. Alcatel va implementa soluția sa completă de TV interactiv pentru T-Mobile în Germania, Austria și Marea Britanie. Printre susținătorii inițiativei 'TV mobil nelimitat' a Alcatel se numără DiBcom, care va produce un nou chipset compatibil cu evoluția standardului de TV mobil DVB-H în S-Band, în timp ce Sagem va dezvolta telefoane mobile care să suporte DVB-H în banda UHF și în S-Band.





