
ANCOM a amendat compania S.C. TOTAL POST SERVICES S.R.L. cu suma de 100.000 de lei pentru furnizarea serviciilor poștale având ca obiect trimiteri de corespondență în greutate de până la 50 de grame la un tarif mai mic de 2 lei/trimitere, încălcând astfel dreptul rezervat exclusiv furnizorului de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale. Aceasta este cea de-a treia amendă contravențională aplicată acestui furnizor de servicii poștale pentru încălcarea acelorași prevederi legale pentru care a mai fost sancționat cu amendă în cuantum de 10.000 de lei în luna octombrie 2011 și, respectiv, în cuantum de 50.000 de lei în luna mai a acestui an.
Pe lângă aplicarea acestor sancțiuni contravenționale, ANCOM a dispus suspendarea pe o perioadă de 3 luni a dreptului de a furniza toate categoriile de servicii poștale pentru care compania Total Post este autorizată. Dacă, după expirarea perioadei de suspendare, furnizorul nu elimină cauzele care au determinat luarea acestei măsuri, ANCOM poate dispune retragerea dreptului de a furniza servicii poștale.
„Dat fiind faptul că în ultima perioadă am descoperit mai multe cazuri de încălcare a drepturilor rezervate Poștei Române, atragem din nou atenția asupra prevederilor legale: singura companie care poate oferi pe trimitere un preț mai mic de 2 lei în cazul trimiterilor de corespondență cu greutatea cuprinsă între 0 și 50 de grame este Poșta Română. Prestarea de servicii poștale de către alți furnizori fără respectarea acestor limite de greutate și de tarif constituie contravenție și va fi sancționată corespunzător. Nerespectarea prevederilor legale din domeniul serviciilor poștale poate atrage suspendarea dreptului de a furniza servicii poștale, cum s-a întâmplat în acest caz, sau chiar retragerea definitivă a acestui drept", precizează Cristin Popa, Directorul Direcției Executive Monitorizare și Control din cadrul ANCOM.
Compania Națională Poșta Română S.A. (CNPR) beneficiază de drepturi rezervate pentru că, în calitate de furnizor de serviciu universal, are obligația de a asigura acoperirea cu servicii poștale a întreg teritoriului național, astfel încât fiecare locuitor al țării să aibă acces la servicii poștale, indiferent de localitatea în care trăiește. Astfel, furnizorul de serviciu universal are obligația de a furniza servicii pe întreg teritoriul României, la aceleași tarife, inclusiv în zonele geografice greu accesibile sau cu densitate scăzută a populației, acolo unde cantitatea de corespondență este mică și din acest motiv activitatea nu este profitabilă. De asemenea, CNPR are și obligația de a pune la dispoziția utilizatorilor cel puțin o cutie poștală și cel puțin un punct de contact propriu în fiecare localitate de pe teritoriul României.





