.

ANCOM a amendat compania S.C. DID RAPID CURIER S.R.L. din Târgu Mureș cu suma de 20.000 lei pentru că a prestat servicii poștale către destinatari din județele Alba, Argeș, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Mehedinți, Mureș și Sibiu, constând în trimiteri de corespondență cu greutatea cuprinsă între 0-50 grame, percepând pentru acestea un tarif mai mic de 2 lei/trimitere. Compania a încălcat astfel dreptul rezervat exclusiv Companiei Naționale Poșta Română S.A. (CNPR) ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale pe teritoriul României. „ANCOM va continua să ia măsuri pentru ca toți furnizorii de servicii poștale să respecte dreptul rezervat furnizorului de serviciu universal și intenționăm să aplicăm sancțiuni din ce în ce mai dure celor care încalcă regulile pentru a descuraja acest fenomen care pare să fi căpătat o amploare îngrijorătoare în ultima vreme. În aceeași măsură, ANCOM va verifica și respectarea obligațiilor ce revin CNPR din calitatea sa de furnizor de serviciu universal, aplicând sancțiuni acolo unde este cazul", precizează Cristin Popa, Directorul Direcției Executive Monitorizare și Control din cadrul ANCOM.

Pe lângă aplicarea amenzii, ANCOM a dispus și amendarea, în termen de 30 de zile, a contractului care nu respectă prevederile legale în vigoare, respectiv drepturile furnizorului de serviciu universal.

Aceasta este cea de a șasea sancțiune aplicată de ANCOM unui operator de servicii poștale pentru încălcarea dreptului exclusiv al CNPR, având cea mai mare valoare de până acum. Amenda aplicată de Autoritate a ținut cont de gravitatea faptei și de antecedentele companiei.

În vederea asigurării dreptului utilizatorilor de acces la serviciul universal în domeniul serviciilor poștale, CNPR beneficiază, printre altele, și de dreptul exclusiv de a presta, până la data de 31 decembrie 2012, servicii poștale având ca obiect trimiteri de corespondență, indiferent dacă livrarea acestora este accelerată sau nu, cu o greutate mai mică de 50 g și pentru care se percepe un tarif mai mic de 2 lei, constând în colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor de corespondență interne și distribuirea trimiterilor de corespondență expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia.

CNPR beneficiază de drepturi rezervate pentru că, în calitate de furnizor de serviciu universal are, printre altele, și obligația de a asigura acoperirea cu servicii poștale a întreg teritoriului național, astfel încât fiecare locuitor al țării să aibă acces la servicii poștale, indiferent de localitatea în care trăiește. Astfel, furnizorul de serviciu universal are obligația de a furniza servicii pe întreg teritoriul României, la aceleași tarife, inclusiv în zonele geografice greu accesibile sau cu densitate scăzută a populației, acolo unde cantitatea de corespondență este mică și din acest motiv activitatea nu este profitabilă. De asemenea, CNPR are și obligația de a pune la dispoziția utilizatorilor cel puțin o cutie poștală și cel puțin un punct de contact propriu în fiecare localitate de pe teritoriul României.

Orice furnizor de servicii poștale autorizat poate furniza și servicii din sfera serviciului universal, cu condiția să respecte drepturile rezervate Poștei în ceea ce privește limitele de greutate și de tarif, chiar și în condițiile în care acordă expeditorului facilități tarifare. Constituie contravenție încheierea și derularea unui contract în cadrul căruia prețul pe trimitere este mai mic de 2 lei pentru trimiterile de corespondență cu greutatea cuprinsă între 0 și 50 de grame, livrate la cutiile poștale ale destinatarilor.