.

În medie, un român a consumat lunar 26 GB prin Internetul fix şi 2,3 GB prin Internetul mobil. În primul semestru al acestui an, traficul mediu lunar per locuitor a crescut cu 15% în cazul Internetului fix, însă cel de Internet mobil a înregistrat o creștere spectaculoasă de 49% per locuitor. 
 
Internet mobil
 
Datele prelucrate de ANCOM pentru prima jumătate a anului 2018 arată că numărul conexiunilor 4G a crescut în continuare cu un ritm susținut, de 12%, ajungând la aproape 9 milioane. Astfel, conexiunile 4G reprezintă 46% din numărul total de conexiuni la Internet mobil, iar 39% sunt conexiuni 3G, ponderea conexiunilor de mare viteză ajungând la 85% din totalul de 19,3 milioane conexiuni de Internet mobil. 
 
Traficul total de Internet mobil a crescut cu 48% în primele șase luni ale acestui an, ajungând la 0,26 milioane TB, ceea ce înseamnă că traficul mediu lunar de Internet mobil per locuitor a fost de 2,3 GB. 
 
 
În funcție de numărul de conexiuni active la Internet mobil la jumătatea anului 2018, liderul pieței avea o cotă de piață de 38%, principalul competitor 24%, următorul competitor 19%, ceilalți furnizori însumând 19%.  
 
Internet fix
 
Conform statisticilor ANCOM, numărul conexiunilor la Internet fix din România a ajuns la 4,9 milioane la jumătatea anului 2018, înregistrând o creștere semestrială cu 3,6%. 
 
Rata de penetrare a Internetului fix la 100 gospodării era de 60% la nivel național, respectiv de 72% în mediul urban și de 43% în mediul rural. Decalajul dintre urban și rural continuă să se reducă: numărul de conexiuni de Internet fix din mediul rural a depășit 1,5 milioane, înregistrând un ritm de creștere de 8% pentru al doilea semestru consecutiv. Circa o treime dintre conexiunile din rural permit viteze de peste 100 Mbps, în creștere cu 32% în prima jumătate a anului 2018.
 
La nivel național, ponderea conexiunilor de foarte mare viteză (cel puțin 100Mbps) a ajuns la 66%, în principal datorită extinderii rețelelor de fibră optică, care ajung tot mai aproape de locația utilizatorilor finali. De altfel, 58% dintre conexiunile de Internet fix sunt realizate prin FTTH sau FTTB. 
 
În prima jumătate a anului 2018, traficul total de Internet fix a fost de 3 milioane de TB (+14%), astfel că traficul mediu lunar de Internet fix per locuitor a fost de 26 GB. 
 
În funcție de numărul de conexiuni la Internet fix la sfârșitul primului semestru al anului 2018, liderul pieței avea o cotă de piață de 49%, principalul competitor 24%, următorul competitor 13%, ceilalți furnizori însumând 14%. 
 
Raportul de date statistice 
 
Raportul de date statistice privind piața de comunicații electronice din România pentru primul semestru al anului 2018 este realizat de ANCOM pe baza datelor statistice raportate semestrial de furnizorii care au obligația de a transmite către ANCOM valorile indicatorilor corespunzători categoriilor de servicii conform Deciziei nr. 333/2013 și va fi disponibil în curând pe www.ancom.org.ro.
 
Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) este institutia care protejeaza interesele utilizatorilor de comunicatii din Romania, prin  promovarea concurentei pe piata de comunicatii, administrarea resurselor limitate, incurajarea investitiilor eficiente in infrastructura si a inovatiei. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitați www.ancom.org.ro. Pentru a compara ofertele de telefonie si Internet, intrati pe www.veritel.ro. Pentru a testa si monitoriza calitatea serviciului de Internet, accesati www.netograf.ro.