
Având în vedere observațiile primite în cadrul procedurii de consultare desfășurată în perioada 4 august – 16 septembrie 2011 pe marginea deciziei privind identificarea piețelor relevante din sectorul comunicațiilor electronice corespunzătoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe, precum și evoluția pieței, ANCOM lansează o nouă consultare publică, propunând extinderea numărului de piețe relevante ale serviciilor de terminare la puncte fixe, precum și, în mod corespunzător, a numărului de furnizori ce vor fi desemnați ca având putere semnificativă și cărora li se vor impune obligații.
Astfel, companiile S.C. Telefonet Comm Tech S.R.L., S.C. Telemobil S.A. și S.C. Volio Communications S.R.L. sunt incluse în lista furnizorilor cu putere semnificativă pe piața serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe. Totodată, ANCOM propune eliminarea din lista a S.C. MIBA Telecom 2002 S.R.L., ca urmare a încetăriii calității de furnizor de servicii de telefonie destinate publicului. Celelalte prevederi ale deciziei rămân neschimbate.
Măsurile de identificare, analiză și reglementare a piețelor relevante corespunzătoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe pot fi consultate pe pagina de internet a ANCOM aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze și să transmită observații și propuneri până la data de 07.10.2011, pe adresa sediului central al ANCOM din Str. Delea Nouă nr. 2, sector 3, București, sau direct la registratura ANCOM. Observațiile și recomandările pot fi transmise și prin fax la numărul +40.372.845.404 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.





