.

Pe 14 noiembrie ANCOM a lansat spre consultare publică modelele de calculație a costurilor eficiente ale furnizării serviciilor de interconectare în vederea terminării, originării și tranzitului național comutat al apelurilor la puncte fixe și terminării la puncte mobile, serviciilor auxiliare, serviciilor de backhaul pe suport Ethernet și serviciilor de linii închiriate – segmente terminale cu capacitatea de transmisie de până la și inclusiv 2 Mbps (furnizate prin intermediul rețelei de transmisiuni). Modelele de calculație a costurilor care fac obiectul prezentei consultări sunt dezvoltate în vederea implementării obligației privind fundamentarea în funcție de costuri a tarifelor unor servicii de comunicații furnizate la nivel de gros în România, în conformitate cu cadrul de reglementare în vigoare.

Modelele de calculație a costurilor au fost elaborate de ANCOM cu sprijinul TERA Consultants și în urma consultării grupului de lucru format cu participarea industriei de comunicații electronice, în cadrul căruia s-a stabilit cadrul conceptual utilizat pentru elaborarea propriu-zisă a modelelor. Pe baza acestui cadru conceptual, s-a construit structura modelelor și au fost colectate de la furnizori, prelucrate și verificate informațiile necesare populării acestor modele.

În elaborarea acestor modele de calculație, ANCOM a luat în calcul evoluțiile tehnologice și ale pieței comunicațiilor electronice din România, precum și Recomandarea Comisiei Europene din anul 2009, care stabilește o platformă comună pentru armonizarea principiilor de calculație a costurilor serviciilor de terminare apeluri la puncte fixe și mobile în statele membre.

Modelele supuse consultării publice sunt însoțite de documentații detaliate care permit înțelegerea structurilor, funcționalităților și tipurilor de informații utilizate. Din modelele supuse consultării publice, precum și din documentațiile care le însoțesc, au fost eliminate informațiile sensibile din punct de vedere comercial.

Documentele pot fi consultate pe pagina de internet a ANCOM aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze și să transmită observații și propuneri până la data de 14.12.2012, pe adresa sediului central al ANCOM din Str. Delea Nouă nr. 2, sector 3, București, sau direct la registratura ANCOM. Observațiile și recomandările pot fi transmise și prin fax la numărul +40.372.845.404 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.