.

Până în prezent, un număr de 11 furnizori au încheiat deja acorduri de acces la bucla locală pe baza Ofertei de Referință existente pentru accesul la bucla locală.

ANRC propune modificarea Ofertei de Referință pentru accesul la bucla locală (ORA). ORA reprezintă documentul care conține toate serviciile pe care Romtelecom are obligația de a le pune la dispoziția furnizorilor alternativi care doresc să ofere servicii de telefonie și de Internet în bandă largă prin bucla locală (cele două fire telefonice prin care se conectează un abonat la centrala telefonică).

'žProiectul supus astăzi spre consultare constituie un pas esențial în îmbunătățirea și susținerea cadrului favorabil dezvoltării și diversificării continue a ofertei de servicii de Internet în bandă largă și telefonie. Până în prezent, un număr de 11 furnizori au încheiat deja acorduri de acces la bucla locală pe baza ORA, acest fapt constituind dovada extinderii serviciilor de broadband în România. Noile reglementări vor promova concurența, beneficiile lor urmând a fi resimțite de utilizatorii români prin calitatea și multitudinea serviciilor care le vor sta la dispoziție', a declarat Alexandrina Hîrțan, vicepreședintele ANRC.

Documentele supuse consultării includ toate tarifele percepute de către Romtelecom companiilor care solicită acces la bucla locală, împreună cu informații justificative privind modul de stabilire a acestor tarife.

Persoanele interesate sunt invitate să formuleze și să transmită observații și recomandări până la data de 15 noiembrie 2005.

În ceea ce privește colocarea (furnizarea spațiului și a resurselor necesare instalării și conectării echipamentelor furnizorilor alternativi), Romtelecom va avea obligația de a publica tarifele lunare pe metru pătrat pentru întreținerea spațiului de colocare și de a anunța orice modificare a acestora.

Pentru ca furnizorii alternativi să poată beneficia de condiții de acces la bucla locală echivalente cu cele de care beneficiază Romtelecom, acesta este obligat să publice și Condițiile Interne de Referință pentru Accesul necondiționat la bucla locală (CIRA), care sunt, practic, o 'žOfertă Internă de Referință privind Accesul necondiționat la bucla locală' cuprinzând setul complet de servicii de acces necondiționat la bucla locală, împreună cu condițiile detaliate în care aceste servicii sunt oferite intern, în vederea furnizării propriilor servicii ale Romtelecom.

CIRA va avea un conținut și o structură echivalente cu cele ale ORA.

Romtelecom va mai avea obligația de a publica trimestrial pe pagina sa de Internet un set de indicatori care vor descrie condițiile în care compania a furnizat, în ultimele 3 luni, intern și altor operatori, servicii de acces la bucla locală. Acești indicatori se referă la condițiile de calitate și disponibilitate, termenele de furnizare a serviciilor și termenele de remediere a defecțiunilor pentru propriile servicii ale Romtelecom comparativ cu cele puse la dispoziția altor operatori.

Ce înseamnă acces total la bucla locală?
În cazul accesului total la bucla locală, cele două fire telefonice prin care se conectează un abonat la centrala telefonică (care poartă denumirea de buclă locală) sunt închiriate unui operator alternativ care le va utiliza în mod exclusiv pentru a furniza atât servicii de acces la Internet în bandă largă cât și servicii de telefonie.

Ce înseamnă acces partajat la bucla locală?
În cazul accesului partajat, Romtelecom utilizează doar canalul de frecvență joasă (0'“4KHz) pentru furnizarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte fixe, celelalte canale de frecvență fiind utilizate de furnizorul alternativ în scopul furnizării de servicii de acces la Internet în bandă largă. Echipamentele pentru furnizarea serviciilor de acces la Internet în bandă largă aparțin furnizorului alternativ.