MCTI a anunțat joi, 10 octombrie, că în ședința Camerei Deputaților din data de 9 octombrie a.c. s-a votat proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 134 din 21 decembrie 2006, privind inființarea Autorității Naționale pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației, cu modificari.
Dan Georgescu, președintele ANRCTI, ne-a declarat că trecerea la noul statut era așteptată, fiind inclusă în programul de guvernare. Varujan Pambuccian, președintele Comisiei IT&C din Camera Deputaților a declarat la o conferință Omnilogic că Ministerul Comunicațiilor va fi întărit pe viitor prin înființarea unei agenții care să se ocupe de proiectele de e-guvernare.
Modificarea adusă formei adoptate de către Senat (prima Cameră sesizată) constă în faptul că Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației (ANRCTI), autoritate publică autonomă cu personalitate juridică și finanțată integral din venituri extrabugetare, trece sub control parlamentar, îndeplindu-se astfel încă un punct din programul de guvernare. "ANRCTI devine astfel o instituție independentă așa cum sunt și Banca Națională a României (B.N.R.) și Consiliul Național al Audiovizualului (C.N.A.). ", se spune în comunicatul MCTI.
ANRCTI are ca rol fundamental punerea în aplicare a politicii naționale elaborate de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și reglementarea activităților din domeniul comunicațiilor electronice, tehnologiei informației și serviciilor poștale.
Altă modificare constă în faptul că pentru asigurarea unei mai mari obiectivități în luarea deciziilor și pentru eliminarea suspiciunilor de subiectivism politic, conducerea ANRCTI este asigurată de un consiliu compus din președinte, vicepreședinte și 5 membri, numiți de Camera Deputaților, pe un mandat cu o durată de 5 ani.
Propunerile de candidați pentru funcțiile de președinte, vicepreședinte și membrii Consiliului, se fac de către Biroul Permanent al Camerei Deputaților, la recomandarea grupurilor parlamentare.
Prin trecerea sub control parlamentar activitatea ANRCTI va fi analizată anual de către Camera Deputaților în dezbaterea asupra raportului pentru anul anterior.
În momentul de față proiectul de lege pentru aprobarea O.U.G. nr.134/2006 a fost trimis spre promulgare.
"Trecerea ANRCTI în subordinea Parlamentului este una dintre măsurile prevăzute în Programul de Guvernare pentru 2005-2008, care prevedea „crearea unei singure autorități autonome de reglementare și control în sectorul TIC și punerea ei sub control parlamentar". Atribuțiile ANRCTI nu se schimbă și misiunea sa rămâne promovarea intereselor utilizatorilor de servicii de comunicații electronice și servicii poștale din România, misiune pe care o îndeplinește prin promovarea concurenței în toate sectoarele pieței de comunicații", ne-a declarat Dan Georgescu, Președinte ANRCTI.





