.

Apple ar putea plăti daune de până la 840 milioane de dolari ca urmare a disputelor cu autoritățile statale și consumatorii din SUA privind înțelegerile încheiate de companie cu publisherii din zona cărților în format electronic. Autoritățile statale și consumatorii care au acționat în justiție Apple cu privire la prețurile practicate în domeniul cărților electronice au solicitat inițial daune de 280 milioane de dolari și au cerut recent instanței federale din Manhattan să admită triplarea sumei, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax. Statele și consumatorii asociați în procese colective împotriva Apple consideră că suma ar trebui triplată deoarece autoritățile SUA au demonstrat deja, într-un proces încheiat anul trecut, că Apple a orchestrat o conspirație de fixare a prețurilor în domeniul cărților electronice.

Apple a raportat rezerve de lichidități de 158,8 miliarde de dolari la finalul anului trecut. Vânzările de cărți electronice, muzică, filme, software și servicii au adus companiei venituri de 12,9 miliarde de dolari în 2012, reprezentând 8,2% din afaceri. Apple a început să distribuie cărți în format electronic în anul 2010, odată cu lansarea iPad. O instanță de judecată din SUA a stabilit în luna iulie a anului trecut, în urma unui proces intentat în 2012 de Departamentul Justiției și derulat fără juriu, că Apple a coordonat un cartel, la care au participat companiile de publishing, pentru a fixa prețurile cărților în format electronic.

Instanța a decis atunci că Apple trebuie să despăgubească cele 33 de state care s-au asociat cu Departamentul Justiției în acțiune. Guvernul federal nu a solicitat plata de daune.