.

Apple a reînceput să vândă pe site-ul oficial modelul iPhone SE, un smartphone lansat inițial în 2016, precizează Profit.ro. iPhone SE, un smartphone atipic pentru tendințele actuale, poate fi cumpărat din nou de pe site-ul oficial Apple. Acesta este listat în secțiunea lichidărilor de stocuri și beneficiază de o reducere semnificativă. Versiunea de 32 GB costă 250 de dolari, beneficiind de o reducere de 100 de dolari de la prețul inițial de 350 de dolari.
 
Cea de-a doua variantă, cu 128 GB spațiu de stocare, are un preț redus cu 150 de dolari față de cel inițial. Acesta poate fi cumpărat cu 300 de dolari, în loc de 450 de dolari cât costa inițial, precizează Profit.ro.